George Constantinescu a visat la propriul teatru încă din facultate. Fiind vorba despre un teatru independent, fără fonduri alocate de la stat, a strâns doi ani banii necesari pentru a demara proiectul. Deși premisele păreau favorabile, actorul s-a trezit însă că trebuie să o ia de la zero.

„Nu am făcut împrumut, mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost nevoie. Cu 3 ani înainte să găsesc acest sediu, strânsesem banii necesari pentru renovare din alte munci – prezentator evenimente de copii și din ce făceam la momentul acela în teatrul independent, jucam pe unde apucam, dar am pierdut acea sumă. Am pierdut și acel spațiu și trei ani a murit proiectul Teatrului de Artă. Ale vieții valuri.

Am împrumutat cu bună-credință banii unor oameni care, din păcate și pentru ei, și pentru mine, nu au mai avut de unde să îi dea. A fost vorba despre aproape 20.000 de euro, erau banii cu care speram eu să pot să amenajez spațiul pe care îl găsisem la momentul respectiv. Am înțeles că trebuie să învăț ceva din acea lecție. Nu a fost vorba nici măcar de depresie după ce am pierdut această sumă. Am înțeles că viața nu are valoare financiară, că dacă era așa, trebuia să fiu mort de mult”, a declarat, pentru Libertatea, George Constantinescu.

Actorul George Constantinescu a amenajat Teatrul de Artă cu propriile mâini."Am învățat să sudez, să tai cu flexul"

«Cred că aș putea să ocup cu minimă calificare cam orice post într-un șantier»

În ciuda pierderii financiare suferite, nu a renunțat la visul lui. „La trei ani distanță, am găsit acest spațiu din strada Sfântul Ștefan și fără nici un ban în buzunar, am început amenajarea lui. Când am venit în această curte m-a scos un prieten la bere, pentru că eram într-o perioadă financiară groaznică, nici măcar bani de bere nu aveam. Și așa a început frumosul vis, au apărut și bani, și ajutoare prin materiale, ajutoare de la prieteni, adică forță de muncă, și am făcut în patru luni Teatrul de Artă de la zero”, ne-a povestit el.

Actorul George Constantinescu a amenajat Teatrul de Artă cu propriile mâini."Am învățat să sudez, să tai cu flexul"

Asta a însemnat că a muncit pe rupte și a învățat să facă lucruri noi și utile.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

„Pentru amenajarea teatrului am învățat să sudez, să tai cu flexul, partea electrică, tâmplărie. Cred că la momentul acesta, aș putea să ocup cu minimă calificare cam orice post într-un șantier, inclusiv la cărat moloz, încă mă duce spatele”, ne-a mărturisit fondatorul Teatrului de Artă București.

Actorul George Constantinescu a amenajat Teatrul de Artă cu propriile mâini."Am învățat să sudez, să tai cu flexul"

Fiind un teatru independent, echipa se susține strict din vânzarea biletelor la spectacole. Pentru a face rost de fonduri, actorul închiriază sala pentru diferite evenimente și predă și cursuri de dezvoltare personală prin teatru sau cursuri dedicate amatorilor.

George nu doar manageriază spațiul artistic, ci și joacă în piesele puse în scenă acolo. Poate fi văzut în  “Dureri fantomă” sau “Șase lecții de dans în șase săptămâni”.


Citește și: 

Parfumuri cu fulgi de aur de 24 K. Libertatea a aflat secretele parfumeriei de nișă chiar de la fondatorul Jean Phillipe Clermont: „Creez o bucată de eternitate!”

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Știrileprotv.ro
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI