Marius Gîlea – actor care poate fi văzut în multe spectacole de la Teatrul Elisabeta – și-a dorit încă din studenție să colaboreze cu regizori mari. Spre bucuria lui, a avut șansa de a lucra cu maestrul Lucian Pintilie încă dinainte să-și dea licența.
Entuziasmat de șansa ivită, Marius Gîlea a respectat întocmai indicațiile regizorale primite, chiar dacă acest lucru a presupus să fie „îngropat” de viu!
Îngropat de viu, cu popă și tot „tacâmul”
„Când eram în anul patru, am visat că mă sună Lucian Pintilie și mă întreabă dacă nu vreau să joc în filmul lui (“Niki Ardelean, colonel în rezervă”, din 2003 – n.r.). Ei bine, așa s-a întâmplat, mă rog, nu a sunat chiar el, ci regizorul asistent, dar mai contează? Când mi-a povestit ce ar trebui sa fac, mi-am zis că parcă e viața mea – un clarinetist care nu prea a reușit pe partea cu clarinetul, în schimb, a reușit să moară electrocutat când instala o mașină de spălat rufe. Norocul meu a fost că băiatul care cânta la clarinet – nu era actor – i-a lăsat baltă cu câteva zile înainte de filmare, fără nici o explicație. Iar cineva din echipa de filmare știa că eu “prestez” la clarinet. Ce m-a impresionat la filmări a fost că a trebuit să fiu băgat într-un sicriu, s-au bătut cuiele la capac și m-au lăsat în groapă. Au aruncat chiar și cu pământ”, a dezvăluit, pentru Libertatea, Marius Gîlea.
Gestul tânărului actor de la acea vreme nu a rămas necompensat. “La finalul filmării, Pintilie a venit și mi-a pupat mâna. Am încremenit. Am întrebat prin jur de ce a făcut asta, iar răspunsul m-a șocat și mai tare: «Păi, crezi că mulți s-ar fi lăsat îngropați cu popă și cu tot tacâmul?”. De ce nu? E doar o convenție. Așa am fost și căsătorit în telenovela ”Daria, iubirea mea”. Una e viața alta e profesia”, ne-a povestit el.
Lucian Pintilie, care s-a stins anul trecut în mai, la 84 de ani, ne-a lăsat filme de referință: “Reconstituirea”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Balanța”, “După-amiaza unui torționar”.
Cu Liviu Ciulei (care s-a stins în 2011, la 88 de ani, și ne-a lăsat inegalabila peliculă “Pădurea spânzuraților”, premiată la Festivalul de la Cannes pentru regie) spune că era o plăcere să lucrezi:
„Liviu Ciulei este idolul meu. Modul cum lucra cu actorii era incredibil! Îți dădea senzația că tu faci totul, îți dădea un sentiment de siguranță, de plăcere și o sete de descoperire. Abia la final realizai că ai fost îndrumat de un maestru modest și inspirat”.
La polul opus de acest regizor calm și cald maestrul Tocilescu (decedat în 2011, la 65 de ani), care comunica direct și fără menajamente cu toată lumea din echipă. „Alexandru Tocilescu era de altă factură, nu era ca Liviu Ciulei. Era mult mai expansiv și slobod la gură. Dar plin de imaginație și curajos”, ne-a povestit Gîlea.
Un alt regizor cunoscut cu care Marius Gîlea a colaborat este Victor Ioan Frunză, 61 de ani. Au lucrat împreună o dată, dar actorul speră ca experiența să se repete: “Cu domnul Victor Ioan Frunză nu am lucrat, din păcate, decât la un spectacol, dar care mi-a plăcut mult, «Regele moare», la Theatrum Mundi. Este un regizor meticulos, care știe ce vrea, care te conduce cu tact și fermitate pe un drum interesant. Aș mai lucra cu dânsul”.
Un stil aparte de lucru are regizorul Alexander Hausvater, 70 de ani, pe care Gîlea îl cataloghează drept “un nebun frumos”. “Din fericire, am cântat doar la saxofon în spectacolul dânsului, «Machinal», de la Teatrul Național București. De ce spun din fericire? Hausvater vrea totul, la maxim, acum! E foarte greu să faci ce cere el și nu de puține ori sunt actori care leșină la repetiții. Dar e o provocare!”, a punctat Marius Gîlea.