„În primul rând îmi ascund cheia și nu mă lasă să ies din casă. În al doilea rând, ne cam sună. Ne sună foarte des să ne întrebe când venim acasă.
Acum s-au mai obișnuit, pentru că în vara aceasta chiar am lipsit foarte mult timp de acasă, am avut foarte multe evenimente. Așa este, dorul de mami și de tati nu poate să îl înlocuiască nimeni”, a declarat Elena Gheorghe pentru Impact.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Elena Gheorghe și fiul ei au o relație strânsă, însă vedeta a impus câteva reguli pe care băiatul să le respecte.
„Nicholas are TikTok, dar nu are acces la telefon tot timpul. Adică în weekend câte puțin. Chestia asta am făcut-o să fie o regulă și să nu trebuiască să îi spunem noi lucrurile acestea.
Încearcă mai mult să comunice cu prietenii lui, să se joace cu ei decât să stea pe rețelele de socializare sau pe jocuri. Am încercat să îi explicăm și ușor, ușor a înțeles”, mai spune artista.
Cum le explică Elena reacția oamenilor care vin la concertele ei
„Mama este mama. Ei, oricum, cumva, când vin la concerte, sunt puțin uimiți de reacția oamenilor vizavi de mine. Oamenii se simt cumva foarte familiari în prezența mea, cunoscându-mă de foarte mult timp, au impresia că suntem superapropiați și câteodată vin, mă îmbrățișează, mă pupă.
Și eu sunt șocată, dar am văzut asta în mutrițele lor când au văzut: Mami, dar tu îi cunoști pe oamenii aceștia? Zic: Mami, nu îi cunosc! Dar ei te cunosc pe tine, că au venit să te îmbrățișeze! Și atunci le explic cumva și au înțeles. Câteodată mai zic: Dar trebuie să mai faci multe poze?”, mai spune Elena Gheorghe.