Anca Serea își deschide școală. Ce va preda vedeta: „Eu voi fi trainerul principal. Se va achita un onorariu”

 1 comentariu

După ce a devenit cunoscută ca prezentatoare TV, Anca Serea a reușit să fie și una dintre cele mai influente vedete din România, iar în curând ea va face un nou pas important în carieră.

Prezentă recent la un eveniment monden care a avut loc în București, Anca Serea a dezvăluit că urmează să își deschidă propria școală, acolo unde chiar ea va fi unul dintre traineri.

Mai exact, este vorba despre o unitate de învățământ unde copiii vor primi lecții de etichetă și bune maniere. Asta după ce Anca Serea a absolvit „Școala de bune maniere, etichete și protocol” din Londra („International Etiquette and Protocol Academy Of London”), prestigiosul loc în care au fost educați, după cum afirmă vedeta, cei mai importanți membri din familia regală britanică.

„Sunt mamă cu normă întreagă. Am un program foarte încărcat și foarte plin de provocări. Sunt în plină derulare a unui proiect de suflet al meu. În curând voi lansa prima școală și primele cursuri de bune maniere, etichete și protocol pentru copiii din România. Muncesc asiduu de mai bine de un an la acest proiect. Acum suntem chiar pe ultima suta de metri cu pregătirile și sunt foarte nerăbdătoare să dăm drumul la treabă în aproximativ două săptămâni. Sediul școlii va fi într-un loc emblematic din București, chiar istoric.

Eu voi fi trainerul principal la această școală. Voi ține cursurile principale de bune maniere, etichete și protocol. La copii nu se poate vorbi de etichetă și protocol, deocamdată. Doar de bune maniere! Se va achita un onorariu, este o școală ca toate celelalte școli, vor fi cursuri… Se implică și Adi Sînă, dar doar cu sfaturi. E un proiect care a impus foarte multă muncă! Eu am absolvit cursurile celei mai prestigioase școli de bune maniere din Londra, este vorba despre școala care educă familia regală de foarte mulți ani”, le-a spus Anca Serea jurnaliștilor de la Click.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    cobra 16.03.2026, 16:04

    Din fotografie se vede ce va preda ...vedeta!

ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește