„Cine a revenit cu ideea de a face Andre? Mă întorsesem în țară și am aflat că Andreea urmează să nască. Am aflat și de nefericitul moment, cum că era să-și piardă viața în urma nașterii Clăriței. Nu am stat pe gânduri, deși noi nu mai vorbisem de ani de zile, m-am dus la ea la spital. Era internată la terapie intensivă. Noi nu mai vorbisem de câțiva ani și am senzația că eram și certate, că de asta nu vorbisem, dar nu mai știu motivul.

3370285511617659400694832499654394098241175nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

A fost pentru prima oară în viața mea când dincolo de orgoliu aș fi putut pierde un om foarte important, care n-ar fi avut habar cât de mult înseamnă pentru mine. Exact ca povestea cu tatăl meu”, a povestit Andreea Antonescu, în podcastul lui Radu Țibulică, potrivit Click.

„Eu am ținut legătura cu Andreea, atunci când nouă ne-a fost greu. De fiecare dată când ne era bine, noi nu țineam legătura. Dar dacă treceam prin momente grele, eu sau ea, cealaltă era prima persoană care era contactată.

Legătura asta dintre noi două la greu a fost dintotdeauna. Eu și Andreea nu suntem persoane care să stea toată ziua la cafea, dar când ne-a fost greu, acolo am fost. Până la 3-4 dimineata. Cu nopti plânse, cu suflet distrus, cu mușcat din pereți, întins pe jos pe gresie”, a mai spus Andreea Antonescu, în timpul podcastului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.