Andreea Bănică, îndrăgostită de Bulgaria. Când o opresc, polițiștii încep imediat să strige: „Andreea Banița!”

Comentează
Arhiva foto

Artista de 44 de ani este adorată la sud de Dunăre, iar ea, la rândul ei, îi iubește pe bulgari, fiind o adevărată divă în țara vecină. Cântăreața i-a povestit lui Denise Rifai cum l-a impresionat pe Adrian Păunescu la 4 ani și jumătate

Andreea Bănică este o vedetă nu doar în România, dar și la sud de Dunăre. Mai bine zis, mai ales în Bulgaria! Artista chiar a mărturisit că-i iubește enorm pe bulgari. Și nu de ieri, de azi, ci de peste un deceniu.

În 2010, piesa „Samba” interpretată de constănțeancă alături de Dony a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumurilor din Bulgaria. Cu peste 9.600 de difuzări, „Samba” a fost desemnată cea mai transmisă piesă, atât la radio, cât și la TV, conform Asociației Bulgare a Producătorilor Muzicali (BAMP) și Nielsen. A detronat-o, la acel moment, pe Lady Gaga!

În ultimii ani, Andreea a continuat să-și facă vacanțe sau să-și organizeze concerte la vecini.

Numele ei înseamnă „plăcintă” în bulgară

Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, artista a povestit, amuzată, cum este întâmpinată la sud de Dunăre. În orice oraș ar merge. „Doamne, ce-i iubesc! Mi-au oferit acea dragoste necondiționată, publicul acela își arată dragostea pentru artistul îndrăgit cu toată ființa. Țipă, urlă, strigă după tine, vin cu pancarte la aeroport. Află tot! Ei știu oricum că ajung la Sofia, îmi scandează numele, țipă, un public extraordinar de cald. Am venit din România și pot spune că am cucerit Bulgaria, primul artist de muzică pop. Și polițiștii ne-au oprit, ne-au cerut buletinele, când au văzut numele, au început să scandeze: «Andreea Banița (n.red - „plăcintă” în limba bulgară), cu ochii tăi frumoși, albaștri. Am aflat că «Banița» înseamnă «plăcintă» la ei. Mi-au adus, astfel, și plăcinte la concerte, am avut de Paște un show la ei”, a povestit cântăreața.

L-a impresionat și pe Adrian Păunescu

Andreea Bănică are o poveste de viață interesantă. La o vârstă fragedă l-a impresionat pe Adrian Păunescu, la 7 ani vindea corcodușe și flori în fața sălii de spectacole a Teatrului de Vară din Eforie Sud, orașul natal, stând pe un scăunel, cu ochii ațintiți spre Mirabela Dauer sau Mădălina Manole, sperând la un autograf din partea vedetelor.

„La 4 ani și jumătate i-am cântat lui Adrian Păunescu, venit în oraș cu Cenaclul Flacăra. Au fost primii mei pași în muzică. Eram la Eforie Sud, la Teatrul de Vară, în fața lui Adrian Păunescu. «Ce ne poți cânta?», m-a întrebat. «Mândră fată de pescar» și o temă de pace, scrisă de tata. Am cântat, iar atunci marele poet i s-a adresat tatei: «Copilul tău este foarte talentat, m-aș bucura enorm să-l iau la București să fac un artist din el». Ulterior, în ani, m-am mai întâlnit cu Adrian Păunescu, de câte ori aveam ocazia mergeam la el și-i spuneam doar atât: «Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc»”, a relatat Andreea Bănică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!