Începând din această toamnă, mai exact din data de 12 octombrie, surpriza grilei TVR 2 este revenirea Andreei Marin, una dintre cele mai puternice şi charismatice vedete din România.

“Televiziunea Națională m-a chemat din nou… acasă!”, spune Andreea Marin. “Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am pășit în acest domeniu eram studentă la informatică și habar nu aveam ce înseamnă munca la TV.

Acolo, la TVR, se reclădește acum, cărămidă peste cărămidă, și oamenii care au fost strâns legați de istoria televiziunii naționale – din care ulterior au plecat mulți dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR.

Andreea Marin revine la TVR, în această toamnă. “Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă”

M-am gândit foarte bine: știu că exista nostalgia spectacolului în direct, în care și eu mă simt cel mai bine, adrenalina transmisiunilor live mă face să dau tot ce-i mai bun, însă acum, în pandemia pe care o traversăm, a propune un format cu public mare nu e o idee prea bună.

Așa că am gândit un format inedit pentru mine, care să le aducă oamenilor valori similare cu cele pe care eu știu că le iubesc și le asociază cu persoana mea, îmbogățite cu noi valori potrivite acestor timpuri, cu emoții care să îi îmbogățească interior, care să îi motiveze, să îi inspire, exact ce avem nevoie în prezent”, a mai declarat Andreea Marin.

“Nu există nu se poate! E vorba tatălui meu care a devenit motto-ul vieții mele apoi și care devine acum titlul emisiunii mele”.

“Eu aleg să fac un program TV pe care să-l poată urmări orice om, de orice vârstă, alături de familie, cu șansa de a fi inspirat, încântat, motivat, de a afla ceva nou”, încheie vedeta TVR.

Citeşte şi:

VIDEO | Gala Premiilor Emmy, desfășurată online din cauza pandemiei. Cine sunt marii câștigători ai ediției

Reportaj într-o școală din Franța. Cum se descurcă elevii cu masca pe față și cum se folosește videoproiectorul în loc de “ieșitul la tablă”

Judecătorul care l-a achitat pe PNL-istul agresor a admis de două ori cererea de liberare condiționată a cămătarului Bulgaru, membru din sindicatul clanurilor!

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
CE TRAGEDIE! Un jurnalist român, care nu credea în covid-19, A MURIT! E doliu în presă
Playtech.ro
CE TRAGEDIE! Un jurnalist român, care nu credea în covid-19, A MURIT! E doliu în presă
Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
Observatornews.ro
Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele