Andreea Popescu a împlinit 39 de ani pe 28 ianuarie și a petrecut alături de cei dragi, la un restaurant din Capitală. Vedeta a dezvăluit cum a surprins-o socrul ei.
„Am primit o așa surpriză frumoasă de ziua mea. Sigur aici a fost ideea socrului meu pentru așa moment frumos. A rugat mirii care aveau o nuntă mică în același restaurant unde eram și noi ca trupa lor să îmi cânte la mulți ani.
Și cel mai frumos a fost când toți nuntașii împreună cu mirii și tot restaurantul mi-au cântat. M-am emoționat tare.
Și, nu în ultimul rând, vreau să vă mulțumesc vouă pentru sutele de mesaje primite, pentru urările sincere și pentru toate gândurile bune. #39 #happybirthday”, a scris Andreea Popescu pe rețelele de socializare.
Andreea Popescu și soțul ei, Rareș Cojoc, se pregătesc să devină părinți din nou. Cei doi mai au un băiețel și o fetiță, iar anul acesta, Andreea va naște tot o fetiță.
„Nu este ușor. Mi-am dorit dintotdeauna să am mulți copii, ne-am dorit, de fapt, o casă cu mulți copii. Nu este ușor, dar, în același timp, mă bucură statutul de mamă, dacă pot să zic așa, mi-am dorit foarte mult să fiu mamă și atunci, peste orice greutate trec destul de ușor.
Când am avut un copil, am zis că e greu, când am avut 2, am zis că era mai ușor cu unul, când vor fi 3, voi spune cât de ușor a fost cu 2”, a spus Andreea Popescu la emisiunea „Mămici de pitici, cu lipici”, potrivit Spynews.
Din 22 ianuarie, la Antena Stars, două noi familii s-au alăturat reality show-ului „Mămici de pitici, cu lipici” în noul sezon al emisiunii. Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei Matache, va arăta telespectatorilor cum arată viața ei în fiecare zi.
Începând din acest sezon, Gabrielei Cristea şi Emiliei Cristofor li s-au alăturat două noi familii şi împreună se vor lăsa surprinse zi de zi în relaţiile lor cu copiii şi îşi vor dezvălui una alteia din secretele lor.
DanCraciunescu 14.11.2023, 10:53
Foarte frumos. Familii minunate sunt unele....