Andrei Pleşu îl apără pe Huidu: „Mă nelinişteşte disponibilitatea faţă de ură”

Acesta continuă: „În tot acest vacarm, n-am auzit nici urmă de compătimire. Pot accepta că Şerban Huidu a fost imprudent pe pista de schi şi că a condus periculos pe DN1. Mă gîndesc cu groază la cele trei victime ale nesăbuinţei sale. Dar mă grăbesc să zic „Doamne, fereşte!“. Nimeni nu e scutit de imprudenţe (eventual fatale) şi orice conducător auto are pe creier un inventar cuprinzător al propriilor excese, al momentelor cînd şi-a pus în primejdie viaţa şi a primejduit-o şi pe a altora. Coşmarul oricărui şofer lucid este să se trezească brusc în situaţia unui criminal: fie din vina sa, fie din vina victimei, fie din vina sorţii. Doamne, fereşte! Lucruri teribile, neprevăzute, indigerabile se pot întîmpla oricui. Şi n-aş vrea să fiu în pielea dlui Huidu, indiferent dacă va face sau nu puşcărie, ştiind că va trăi tot restul zilelor sale cu trei morţi pe conştiinţă. O condamnare mai severă nu e de închipuit. În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat să mă întîlnesc şi cu oarecari manifestări de milă”.

Andrei Pleşu încheie: „În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat să mă întâlnesc şi cu oarecari manifestări de milă. Reacţia firească, omenească, creştinească dinaintea unei asemenea nenorociri nu e aceea a urii dezlănţuite, a spiritului critic sîngeros, a răsucirii pumnalului în rana vinovăţiei. Trebuie să te poţi pune, o clipă, şi în locul celui năpăstuit, aşa cum te pui şi în locul celor care, în urma nefericitului impact, au pierdut rude şi prieteni. În fond, ceea ce mă nelinişteşte este boala sinistră pe care astfel de întîmplări o scot la iveală într-o societate bolnavă: pe de o parte, disponibilitatea faţă de ură, resentiment şi atac, iar pe de alta, opacitatea cronică la compasiune. Incapacitatea vicioasă de a te îndura de aproapele tău”.

Sursă: dilemaveche.ro

Urmărește-ne pe Google News