În imaginea distribuită pe Facebook de Ilinca Simion, cei doi apar zâmbitori și apropiați, surprinși pe terasa unei clădiri, cu un cadru natural în fundal.

George Simion și Ilinca, trei ani de căsătorie

George Simion poartă un costum negru clasic, cu vestă și papion, completat de o cămașă albă, alegere sobră dar sofisticată. Alături de el, Ilinca a ales o ținută de gală: o rochie lungă, din catifea neagră, cu umeri goi și mâneci ample. Ținuta este completată de sandale negre cu funde strălucitoare și de un plic elegant. Coafura lejeră și bijuteriile discrete îi accentuează naturalețea.

Alături de fotografie, Ilinca Simion a scris un mesaj emoționant, dedicat aniversării celor trei ani de căsnicie: „3 ani de iubire, de răbdare, de fericire împărțită la doi.” Postarea a adunat rapid numeroase reacții și comentarii. Pe Facebook are peste 15.000 de like-uri și peste 2.000 de comentarii.

george simion si soția ilincaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Admiratorii lor i-au încurajat să meargă înainte ca un exemplu de familie autentică, amintind că le-au simțit sufletul și au înțeles sacrificiul pe care l-au făcut atunci când au decis să fie împreună. Alții le-au transmis urări simple, dar pline de emoție: „Fiți binecuvântați cu tot binele din lume, mulți ani fericiți împreună!”, iar cineva i-a felicitat spunându-le: „Cât de frumoși sunteți! 💐❤️ La mulți ani binecuvântați, împreună, oameni de AUR.”

George Simion și Ilinca s-au căsătorit în 2022 și au un băiețel împreună. Pe micuț îl cheamă Radu, dar îl alintă Răducu.

Cine e și cu ce se ocupă Ilinca Simion

Ilinca Munteanu, devenită Simion după căsătorie, s-a născut pe 9 ianuarie 1998 și are 27 de ani. Originară din România, tânăra este absolventă de Drept și a fost implicată activ în domeniul juridic, lucrând ca stagiară atât la Instituția Avocatul Poporului, cât și la Institutul Român pentru Drepturile Omului. Deși s-a aflat în anturajul politic al lui George Simion încă de la început, Ilinca a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor și să nu se implice direct în activitatea politică.

„Nu a fost dragoste la prima vedere, Ilinca era în echipa mea de la prima campanie. În momentul când am decis să intru în politică am candidat independent la europarlamentarele din 2019.  Era în timpul facultății, era mică, eu, ca și acum, aveam grija campaniei. De-abia după aceea, după 2 ani, a început să se înfiripe ceva”, spunea George Simion.

Iar Ilinca a completat: „Nu ne-am gândit niciunul nici măcar o secundă la treaba asta. Eu eram cu facultatea, ajutam și în campania lui pentru că mă cooptase o prietenă de-a mea. Ea îmi tot spunea: „Tu știi cât de mișto e? Știi cât de bine e? Știi cât sunt oamenii de uniți, știi câte activități facem, câte lucruri?’. Dar ce faceți voi acolo? Și pe urmă am ajuns și eu acolo și mi-a plăcut. După facultate mergeam acolo, asta a fost tot”.

Potrivit declarației de avere a politicianului, Ilinca Simion a lucrat în 2023 în cadrul Ministerului Educației, unde a înregistrat un venit anual net de 8.250 de lei. În anul anterior, 2022, nu a avut venituri declarate. Deși are un parcurs profesional în domeniul juridic și a intrat recent în sectorul public, Ilinca rămâne o prezență discretă și rezervată, concentrându-se pe familie și cariera sa, departe de scena politică agitată a soțului său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.