Bella Santiago a declarat ce părere are despre câștigătoarea finalei Eurovision România 2019, Ester Peony, în cadrul emisiunii de la Antena Stars.

Bella Santiago, primele declarații despre Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019

„A fost foarte tare experiența de la Eurosivion și m-am distrat foarte mult pe secnă. Nu cred că o să mă mai duc. Am alte planuri pentru cariera mea…Nu sunt chiar dezamăgită. Eu accept și nu sunt supărată deloc. Am terminat concursul și am uitat, mă focusez pe ce să fac în viitor.  Cred că noi toți am avut ce trebuie acolo, dar depinde ce gusturi are juriul…Nu aș schimba nimic la melodia de la Eurovision. Fiecare concurent are ceva, noi toți suntem diferiți și avem melodii diferite…cine e acolo, este bun”,  a povestit Bella Santiago.

Cine este Ester Peony

Ester Peony, pe numele său real Ester Alexandra Creţu, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română. Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal, Canada. În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor și nu numai.

Ester Peony a câștigat Finala Eurovision România 2019, care a avut loc duminică, la Sala Polivalentă din București. A obținut un punctaj final de 65 de puncte, în timp ce Laura Bretan, care a terminat a doua, a obținut 60 de puncte. Pe locul 3 s-a clasat Bella Santiago, cu 58 de puncte.

Citește și

REPORTAJ/ Ce facem cu copiii supradotați? La 11 ani, Tibi are IQ de savant: „Aș vrea profesori care să nu țipe la mine”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.