Astfel, câştigătoarea va deveni – timp de un an – imaginea oficială a primului centru comercial modern din România şi va fi recompensată cu un contract pe termen lung cu o agenţie de modele profesionistă, dar şi cu un salariu total de 5000 de euro şi cu o seară petrecută în compania lui Bogdan Vlădău.
Înscrierile în bătălia pentru Chipul Bucureşti Mall vor începe mâine şi se vor încheia pe 19 octombie, iar, pentru pretendente, organizatorii au pregătit un tratament VIP: şedinţe foto realizate de paparazzi şi prelucrate de profesionişti, dar şi promovări intense pe site-urile de socializare.
Din 20 octombrie până pe 30 octombrie, pozele vor putea fi votate, iar participantele le pot da “share” pentru a strânge cât mai multe voturi. Votarea se poate realiza nu doar pe Facebook, ci şi în incinta mall-ului, unde tablete speciale, pe care va fi instalată aplicaţia, se vor află la dispoziţia clienţilor.
În funcţie de numărul de voturi care va fi acordat pe Facebook, dar şi pe tabletele special amenajate în incinta centrului comercial, vor fi selectate primele 15 concurente, din care juriul format din profesionişti ai modei – designerii Cătălin Botezatu şi Răzvan Ciobanu, manechinul Valentina Pelinel şi realizatoarea de emisiuni TV Dana Săvuică – va selecta cinci finaliste.
Desemnarea câştigătoarea va avea loc pe 5 noiembrie, în cadrul unui eveniment special.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.