Printre membrii Echipei Faimoșilor se numără artistul Mario Fresh, atleta olimpica Andreea Arsine, iar lista continuă cu una dintre cele mai apreciate cântărețe din țara, AMI, care este hotărâtă să demonstreze că esențele țări se țin în sticluțe mici. AMI a devenit cunoscută publicului datorită vocii sale care s-a auzit pentru prima dată în super hit-ul „Trumpet Lights“, piesa care a ajuns rapid la inimile publicului român. Au urmat proiecte precum „Otra Vez“, „Playa En Costa Rica”, sau  “Somnu` nu mă ia”. Colaborările dintre Grasu XXL și AMI la piese precum „Deja Vu” sau „3 lucruri” au fost foarte apreciate de fani, iar reinterpretarea piesei Laurei Stoica,  “Un actor grăbit”, a sensibilizat publicul. Cea mai recentă colaborare a artistei ”Sunt bine”, cu Tostogan’S, a fost apreciata de public, reușind să strângă peste 3 milioane de vizualizari.

„În adolescență am trecut printr-o perioada în care eram mereu subestimată din cauza înălțimii, chiar și în cariera mea de artist mi s-a spus ca sunt prea mică și că nu voi reuși niciodată să răzbat. Inițial, am fost demoralizată și au început frustrările. Dar, cu timpul, am privit latura pozițiva a acestor provocari si mi-am dat seama că sunt un atu spre a mă ambiționa să lupt și să îmi demonstrez, mie în primul rând, ca aceasta este ceea ce mă face specială. E vorba despre acceptare,  iubire de sine și curajul de a fi mereu autentic”, a spus AMI.

Citește și

Ghidul contribuabilului | Care sunt taxele și impozitele ce trebuie plătite la început de an și până când trebuie achitate

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.