Câștigător Survivor România. Cea de-a doua semifinală a celui de-al doilea sezon „Survivor România” a fost un adevărat spectacol vineri seară. În urma celor două jocuri de Imunitate, s-au salvat de la eliminare Andrei și Marius. Zannidache a fost salvat de public, iar pentru Maria competiția s-a încheiat odată cu această a doua semifinală. În această seară, de la ora 20.00, vom afla cine este marele câștigător al Survivor România 2021.
Cuprins:
Zâmbetul nu a părăsit-o pe Maria nici în momentul în care și-a auzit numele rostit de Daniel Pavel, prezentatorul show-ului, indicând-o ca fiind concurentul pentru care această competiție devine doar amintire. Maria a dovedit un psihic de fier, fair play, îndemânare și sportivitate și a fost apreciată atât de concurenți, cât și de cei de acasă pentru toate aceste calități.
„Mă simt liniștită, nu a fost ușor nimic din ce am trăit aici, simt că nu mai am multe cuvinte pe care aș putea să le spun, pentru că am vorbit pe tot parcursul acestei competiții și am spus tot ceea ce aveam de spus; tot ce pot să mai fac în momentul ăsta este să mulțumesc. În primul rând, să le mulțumesc colegilor pentru că au fost ca o familie pentru mine, cu bune și cu rele. (…) Plec cu zâmbetul pe buze. A fost cea mai tare experiență din viața mea”, a spus Maria înainte de a părăsi competiția.
După jumătate de an în care i-a ținut pe telespectatori cu sufletul în Republica Dominicană, alături de concurenții extraordinari aflați în competiție, în această seară, „Survivor România” ajunge la final. La start, înainte de fluierul finalei, au rămas trei sportivi care au dovedit că merită să fie câștigători: Marius, Zannidache și Andrei. Însă doar unul dintre ei va fi și deținătorul trofeului Survivor România 2021.
Foști concurenți ai acestui sezon „Survivor România”, Faimoși și Războinici, vor fi în Republica Dominicană în această seară, pentru a fi alături de colegii lor în momentele decisive, iar Consiliul care va da Marele Câștigător se va desfășura live.
foto: Kanal D