Creatorul de modă a mers în deșertul Sahara, unde s-a plimbat cu cămila, vreme de două ore, dar și pe platourile de filmare de la „Star Wars”.
„Este emoționant că am ajuns tocmai pe platoul de filmare al celui mai tare film SF al tuturor timpurilor. Am flashuri din Războiul Stelelor; parcă văd acum roboțelul ăla mic și tâmpit și pe Luc cu sabia. Nu există un om tânăr care să nu fi văzut acest film. Este un must-have al cinematografiei, care ne-a încântat pe toți”, a declarat designerul, impresionat de cele văzute, conform adpm.ro.
În timpul plimbării cu cămila, Bote nu s-a putut abține și a făcut un comentariu malițios la adresa femeilor din ziua de azi.
“Beduinii obișnuiau să își cumpere femeile cu câteva cămile. În lumea modernă acest obicei a rămas, însă camilele au fost înlocuite de mașini și apartamente. Lucruri vulgare și efemere, întocmai ca și camilele”, a spus acesta.

Întreaga aventură a designerului prin deșertul Sahara poate fi urmărită în ediția din această seară a emisiunii “D-Paparazzi”, de la Kanal D, începând cu ora 19:45.

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Milionarul în euro care își face cumpărăturile la Kaufland România, cel mai ieftin supermarket dintre toate. Ce caută disperat
Playtech.ro
Milionarul în euro care își face cumpărăturile la Kaufland România, cel mai ieftin supermarket dintre toate. Ce caută disperat
Mama găsită moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Observatornews.ro
Mama găsită moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
Știrileprotv.ro
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)