După o relație de prietenie care durează de 40 de ani, Cătălin Crișan și Gheorghe Gheorghiu au făcut un anunț important pentru fanii lor: pornesc într-un turneu național dedicat iubitorilor muzicii romantice românești!
Cei doi artiști își reunesc cele mai cunoscute melodii într-un spectacol care vrea să readucă pe scenă emoția unor piese iubite de mai multe generații. Publicul va putea asculta cântece precum „Unde dragoste nu e, nimic nu e”, „Doi ochi căprui”, „Vei fi icoana mea”, „Ultimul tren”, dar și „Dacă pleci”, „Vorbește marea” sau „Drumul spre mine”.
Intitulat „O seară de neuitat”, turneul marchează întâlnirea artistică a doi prieteni care au împărțit, timp de aproape patru decenii, scene, festivaluri și turnee din întreaga țară. „Promitem o toamnă romantică, ne revedem în orașul vostru pentru a celebra împreună frumusețea și autenticitatea muzicii românești”, este mesajul celor doi artiști.
Turneul ajunge în mai multe orașe din țară între 23 septembrie și 11 octombrie 2026, iar printre acestea se regăsesc Constanța, Piatra Neamț, Iași, Cluj, Satu Mare, Oradea, Arad și Brașov.
„Cătălin este unul dintre cei mai valoroși artiști ai muzicii ușoare. Ne leagă zeci de ani de amintiri și sute de spectacole. Ne-am intersectat în spectacole din toată țara, însă mă bucur că a venit, în sfârșit, momentul să pornim împreună într-un turneu care să poarte și povestea prieteniei noastre”, a spus Gheorghe Gheorghiu.
La rândul său, Cătălin Crișan vorbește cu aceeași căldură despre colegul și prietenul său: „Gigi este un artist autentic și un om de o rară noblețe. În sfârșit, avem timp să construim un spectacol comun, așa cum ne-am dorit de multă vreme”.
Programul turneului „O seară de neuitat”:
23 septembrie – Călărași – Centrul Cultural „Sala Barbu Știrbei”
24 septembrie – Constanța – Casa de Cultură a Sindicatelor
26 septembrie – Brăila – Casa Tineretului
26 septembrie – Focșani – Sala Balada
27 septembrie – Piatra Neamț – Cinema Mon Amour
27 septembrie – Bicaz – Casa de Cultură Bicaz
28 septembrie – Iași – Casa de Cultură a Studenților
29 septembrie – Botoșani – Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”
30 septembrie – Suceava – Mandachi Hotel & Spa
1 octombrie – Deva – Centrul Cultural „Drăgan Muntean”
2 octombrie – Cluj-Napoca – Cinema Teatru „Florin Piersic”
3 octombrie – Sebeș – Centrul Cultural Sebeș
3 octombrie – Alba Iulia – Casa de Cultură a Studenților
4 octombrie – Satu Mare – Casa de Cultură a Sindicatelor
4 octombrie – Baia Mare – ATP TECH CENTER
5 octombrie – Oradea – Casa de Cultură a Sindicatelor
6 octombrie – Arad – Filarmonica de Stat Arad
8 octombrie – Lugoj – Casa de Cultură „Traian Grozavescu”
9 octombrie – Cisnădie – Casa de Cultură Cisnădie
10 octombrie – Codlea – Casa de Cultură Codlea
10 octombrie – Săcele – Centrul Multicultural și Educațional Săcele
11 octombrie – Brașov – Cercul Militar Brașov