Prezent la New York pentru Adunarea Generală a ONU, Nicușor Dan a acordat un interviu pentru CNN și a vorbit despre posibilitatea unui atac al Rusiei asupra unui stat vecin.
Cuprins:
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, într-un interviu acordat CNN, că un atac al Rusiei asupra unui stat vecin este „puţin probabil” în următorii unu-doi ani, dar a subliniat că România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu.
Reamintim că președintele se află la New York, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
„Nu este foarte probabil în următorii unu-doi ani, dar trebuie să fim pregătiţi”, a spus Nicuşor Dan, întrebat dacă Rusia ar putea extinde conflictul actual către alte state din regiune.
Şeful statului a subliniat că România susţine ferm Ucraina în faţa agresiunii ruse şi consideră sancţiunile impuse Moscovei esenţiale. „Trebuie să continuăm ambele demersuri: să sprijinim Ucraina şi să impunem sancţiuni Rusiei”, a adăugat acesta.
Nicuşor Dan a mai afirmat că, în opinia sa, Rusia „nu este cu adevărat pregătită” să negocieze sfârşitul războiului.
Totodată, preşedintele a remarcat o schimbare de atitudine în rândul liderilor europeni în ceea ce priveşte securitatea regională: „Încep să coopereze mai mult. Înţeleg că trebuie să reechilibrăm efortul în raport cu Statele Unite. O lungă perioadă de timp, Statele Unite au asigurat apărarea Europei sau au contribuit la aceasta, iar din punct de vedere economic, contribuţia respectivă nu a fost proporţională. Iar aici, preşedintele Trump are dreptate: trebuie să reechilibrăm această contribuţie”.
Declaraţiile lui Nicuşor Dan vin în contextul în care Europa continuă să-şi întărească apărarea, pe fondul tensiunilor din regiune. Nicușor Dan participă în aceste zile la lucrările ONU desfăşurate la New York, un eveniment ce reuneşte lideri din întreaga lume.
wolfmann 23.09.2026, 12:26
România NU e Ukraina, cu generali gen gheorgiță, avansat în 3 ani de la gradul de colonel de iohanUs... Tehnica PE HÂRTIE, NU lucrează singură, oamenii cu știință lipsă...