O româncă stabilită în Germania, care deține o afacere cu înghețată, a povestit cum sunt afectați oamenii de criză și care sunt principalele măsuri pe care le-au luat ca să facă economii și să reducă din cheltuieli.
Cuprins:
Potrivit tinerei, consumatorii germani sunt tot mai atenți la cheltuieli și nu mai dau atât de ușor banii pe alimente sau produse care nu sunt tocmai necesare. Astfel, afacerile mici din sectorul alimentar sunt tot mai afectate și pierd tot mai mulți clienți, după cum a explicat Narcisa, potrivit Stiridiaspora.ro.
Narcisa este proprietara unei gelaterii din Germania și spune că vânzările au scăzut cu 20-30% comparativ cu anii precedenți. Ea observă că, deși afacerea a continuat să funcționeze, comportamentul clienților s-a schimbat vizibil: aceștia cumpără cantități mai mici și vizitează localul mai rar.
„Râdem, glumim noi, dar anul acesta se simte că în Germania este criză economică, mai ales că în septembrie a început școala, toate sunt scumpe. Uitați-vă, astăzi e o zi urâtă pentru luna septembrie. Altădată, în alți ani, în septembrie, dacă era timpul ăsta, aveai coadă, deci coadă și terasa plină, iar acum aștepți să vină unul-altul. Poate mai târziu vin să-și mai ia câte unul la pachet, dar se simte... se simte la oameni”, a declarat Narcisa, potrivit sursei citate mai sus.
Antreprenoarea subliniază că inclusiv clienții fideli, care obișnuiau să cumpere frecvent și în cantități mari, au redus achizițiile. „Clienți care veneau de două-trei-patru ori pe săptămână și cumpărau cupe mari, nu biluțe, vin de multe ori și își cumpără una-două. Sunt copilași care de-abia au 2 euro să-și ia un cornet”, a povestit ea.
Narcisa este de părere că, pentru mulți germani, înghețata a devenit un produs de lux, în contextul în care veniturile nu mai acoperă la fel de ușor cheltuielile de zi cu zi.
„Ideea este că oamenii nu își mai permit. Înghețata a ajuns un lux și pentru ăștia care tot vorbiți pe aici că «lăsați, dacă vă plângeți acolo». Nu e vorba de plâns, e vorba că foarte mulți oameni nu câștigă în Germania salarii foarte mari sau rămân cu 2.000 de euro pe lună în mână”, a explicat ea.
Deși vânzările au scăzut, Narcisa precizează că ajustarea prețurilor a permis menținerea afacerii pe linia de plutire.
„Eu nu mă plâng, mulțumesc lui Dumnezeu că a mers bine și anul ăsta, dar pe noi ne-au ajutat prețurile. Ca vânzare, vânzările au scăzut cu cel puțin 20-30%, dar ne-au ridicat prețurile”, a spus ea.
Românca enumeră principalele cheltuieli care apasă asupra bugetelor familiilor germane: utilități, alimente, combustibil și activități sociale.
„La tot ce înseamnă căldură, curent, mâncare, viață socială, motorină... Tu bagi la un plin de motorină 60-70 de euro în plus, adică un coș de cumpărături, 50 de euro în plus și de acolo ceva, de acolo ceva și de acolo ceva. Trebuie să te gândești bine ce îți mai permiți”, a detaliat Narcisa.
Ea adaugă că și ieșirile la restaurant au devenit mai costisitoare: „Dacă mergi la restaurant în doi, aproape lași 100 de euro, fără să mănânci. Dacă mai vrei și ceva, un cotlet sau dacă vrei o friptură din aia de vită, te-ai terminat bine”.
În opinia Narcisei, presiunea financiară acumulată îi determină pe oameni să renunțe la cheltuieli considerate anterior obișnuite.
Ea crede că, fără măsuri concrete, situația economică ar putea continua să se deterioreze: „Așa că vremuri bune nu vor veni, oameni buni, și dacă nu se va face ceva, Europa este pa”, a concluzionat antreprenoarea.