„Catane” - o comedie neagră plină de culoare

Ioana Mischie – cunoscută și răspremiată pentru realizările sale în diverse specii ale artei interactive, autoare de scurtmetraje și documentare – își face în aceste zile debutul în filmul de lungmetraj.

„Catane”, producție româno-italiană, în care Ioana Mischie semnează scenariul și regia, va fi, nu mă îndoiesc, o plăcută surpriză, atât pentru cinefili, cât și pentru cei care intră într-o sală de cinematograf să se țină de mână. Din ce în ce mai rar poți vedea un film care, indiferent de vârstă și de background cultural, să te ia cu el într-o călătorie prin realitatea în care te scalzi cu atenția distrasă de virtual.

Condus cu mână sigură, filmul nu face obișnuitele concesii. Nu scoate în prim-plan influenceri la modă, cunoscuți cabotini care atrag un anumit public. Nu își aservește scenariul tentantelor vulgaritǎți gratuite din punct de vedere dramaturgic.

Filmul Ioanei Mischie este un pariu câștigat – ingenioasa împăcare a tradiției cu inovația. Creație a unui profesionist, un om care gândește cinematografia, reflectând asupra ei, dinspre anul 2025 până în gara spre care își îndreptau trenul frații Lumière.

Autoarea știe să scrie cu lumină (ca să folosesc o metaforă veche de la începutul fotografiei) o poveste de mare actualitate.

Trei oficiali pornesc către un cătun, ca să dezlege misterul unei comunități în care toți, fără excepție, sunt asistați social, unde fiecare are un handicap medical care îl inabilitează. Cei trei și automobilul lor galben (personaj și acesta – se întoarce din inspecție încărcat de „suveniruri”) care le schimbă destinele. Sătenii află că trebuie să sosească inspecția și vor fi gǎsiți fiecare cu „handicapul” atât de bine exersat încât se învecinează cu grotescul. Există și două finaluri false, când „vardiștii” pactizează cu „hoții”, obișnuita horă mare a cătunului numit România (aici comedia virează lin spre satiră). Nu dezvălui mai mult din intriga spumoasă.

Eroii, infractorii evazioniști fiscal, care au dus șmecheria de a nu plăti impozite la rang de artă în grup organizat, au fiecare o candoare care îi face simpatici, caragialești. Pentru că Ioana Mischie nu-și judecă personajele. Distribuția – de la Mihai Mălaimare până la interpretul a ceea ce s-ar chema „rol episodic” – este alcătuită impecabil, scenariul oferindu-le actorilor momente profesionale memorabile.

O comedie cu umor – iată ceva ce, prin părțile noastre, este un remarcabil eveniment artistic.

Cum aș putea defini mai complet filmul acesta? O comedie neagră plină culori. Imaginea picturală, semnată de George Dăscălescu, duce filmul într-un pitoresc ce definește un anume tip de șmecherie, căreia Ioana Mischie îi face o radiografie fără greș. Muzica lui Emiliano Mazzenga (contrapunctată de taraf) are forța unui adevărat personaj, a unui comentator din off.

Scriu la cald despre un film, recomandând publicului să îl vadă și profesioniștilor să îl revadă, ca pe un film de referință care navighează pe marea, lipsită adesea de bun gust și bun simț artistic, a comediei autohtone.