Ce a pățit actrița Maia Morgenstern recent, în metrou. „Oamenii au reacționat, m-au certat”

Comentează

Maia Morgenstern, actriță în vârstă de 59 de ani, a povestit o întâmplare recentă, din metrou. Vedeta a fost certată de oameni, însă aceasta nu s-a supărat, a preferat să coboare din mijlocul de transport și să meargă până acasă pe jos.

Recent, în metroul din București, Maia Morgenstern a început să tușească, dar nu pentru că s-ar fi îmbolnăvit sau pentru că ar fi răcit, ci pentru că actrița încearcă să se lase de fumat.

Aceasta a povestit că face eforturi pentru a scăpa de acest viciu pe care îl are de ani.

„Încerc să mă las de fumat. Mă rog, încerc. Fac și eu acolo niște efortulețe, cât de cât. Și nici nu-i așa de greu. Am și rezultate, oho: până acum m-am lăsat de nu știu câte ori. Da. Da’ acuma, gata! Mă las. E complicat și sâcâitor. Și penibil uneori, chiar neplăcut: disconfort, nervozitate, transpirații reci, neputință, renunțare, sentimente de vinovăție, insomnie, tremurături… Și tuse.

Arhiva foto

Tusea aia neplăcută, nesfârșită, dizgrațioasă. Tusea în vremurile acestea e ca un stigmat. Este un stigmat, o pecete, o condamnare: oamenii se uită urât la tine, se îndepărtează, se feresc de tine. Și e firesc. Pentru mine e firesc.

Suntem oameni, suntem vulnerabili, suntem înspăimântați. Ne e frică: pentru noi și pentru ceilalți. Suntem bântuiți de sentimente contradictorii. Așa e, așa sunt și eu, nici mai bună, nici mai rea. Deși… în fine. Mă lupt și eu cu starea de confuzie, de dezorientare, de neîncredere. Depresie? Să nu folosim cuvinte mari, să nu abuzăm. Și vreau să mă las de fumat. Și vreau să evit derapajele”, și-a început actrița confesiunea pe Facebook.

Maia Morgenstern a dezvăluit că preferă în general să circule cu metroul în București, așa cum a făcut chiar și acum. Nu s-a urcat în primul, nici în al doilea, erau prea aglomerate. Pe al treilea l-a luat și acolo a început să tușească.

„Vreau să evit derapajele. Și aglomerațiile. Evit aglomerațiile. Astăzi am plecat devreme de acasă. Am lăsat să treacă vreo două, că erau cam aglomerate. Metrouri. Despre metrou vorbesc, eu circul preponderent cu metroul. Cu mijloace de transport în comun, basicali(sic), că am timp să citesc, să scriu, să privesc. În fine, am apucat să mă urc într-un al treilea tren sosit, metrou. Și, fatalitate, m-a apucat tusea, costurile colaterale ale voinței mele de a mă lăsa. Efectele nedorite ale anilor tabacici, rezistență nedorită a organismului meu obișnuit cu țigările. Tușeam, o tușe nesfârșită, penibilă, de nestăpânit”, a mai dezvăluit aceasta.

Oamenii din jurul ei nu s-au abținut și au reacționat. I-au sugerat să stea în casă dacă tușește, să nu mai iasă. Actrița nu s-a supărat, nu le-a spus din ce cauză tușește și a preferat să își continue călătoria până acasă pe jos.

„Geaba mască, geaba distanțare, geaba încercam să mă izolez în zona burdufului. Oamenii au reacționat: m-au certat. Ce cauți printre oameni dacă tușești? Stai în casă, nu mai ieși… etc.

Nu m-am supărat. Nu m-am apucat să explic. Nu mă (mai) justific. Am coborât și mi-am continuat drumul pe jos. E vreme frumoasă. Bine, sunt obișnuită, pe mine mereu mă ceartă lumea pentru ceva: ba că sunt, ba că nu sunt. Și dacă sunt, de ce sunt?!? Și dacă nu sunt, de ce nu sunt?!? Sunt bine, mulțumesc!”, a scris artista în încheierea mesajului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Procurorul european Cătălin Borcoman
Exclusiv
12:44
Parchetul European investighează, inclusiv în România, achiziții militare realizate din bani europeni
sedinta consiliu saliste copy
12:30
Consiliul local din Săliște, Sibiu, a zis „nu” proiectului minier de 400 de milioane de euro privind exploatarea de magneziu. La Rășinari se face referendum împotriva carierei
MONDEN
Laurențiu Reghempf la revenirea în România | Foto: Profimedia Images
12:16
Cât costă ceasul purtat de Laurențiu Reghecampf la întoarcerea în România: „Știu ce urmează”
Valentina Pelinel si Cristi Borcea
12:08
Imagini nemaivăzute de la nunta Valentinei Pelinel cu Cristi Borcea. Vedeta a făcut totul public după 8 ani de căsnicie. „Cu inimile pline”
POLITIC
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Ultimele știri
13:33
Panouri fotovoltaice pe bloc sau pe balcon: câți bani costă, câtă energie obții și în cât timp se amortizează investiția
13:30
Asia Express, 30 septembrie 2026. Începe lupta între concurenți pentru imunitatea mică
LiveText
13:30
LIVE TEXT Începe votul decisiv pentru Guvernul Mureșan. Premierul desemnat: „România merită să aibă un guvern”
13:18
Lucrări de rânguire a versantului în zona Bicaz-Chei: Cât vor dura și cum va fi afectat traficul
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12:29
Tehnica ingenioasă prin care escrocii îți pot fura banii din cont când ești în vacanță. La ce trebuie să fii atent când scanezi un cod QR
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri