Ce se întâmplă cu casa lui Cătălin Scărlătescu din Delta Dunării: „E bătrânească, veche, din paiantă”. Decizia luată după despărțirea de Doina Teodoru

Comentează

Între filmările la MasterChef și escapadele în Vama Veche și Delta Dunării, chef-ul Cătălin Scărlătescu îmbină relaxarea cu proiectele personale. Vedeta a spus care sunt planurile sale pentru locuința din Deltă.

Cătălin Scărlătescu, juratul emblematic de la MasterChef România, a avut o vară plină, între filmările show-ului culinar și momentele de relaxare la malul mării sau în Delta Dunării. Chef-ul recunoaște că, deși și-ar fi dorit, nu a avut timp nici de vacanță clasică, nici să-și pună casa din Deltă pe lista priorităților.

Pe lângă proiectele profesionale, viața chef-ului a fost marcată și de o nouă prezență feminină, despre care a preferat să păstreze discreția. În privința locuinței din Deltă, Scărlătescu spune că are planuri mari, dar se simte oarecum „presat” de vecini să ia măsuri cât mai curând.

„Încă nu mi-am făcut căsuța. E căsuța veche, încă n-am dărâmat-o. Acum, în toamna asta, m-apuc de ea. Trebuie cineva să mă împingă de la spate. Hai, bă, să facem! Și acum au cășunat băștinașii pe mine. Hai, mai faci și tu casa aia? De ce? Ca să vii și tu mai des! E o casă bătrânească, veche, din paiantă. Vreau să o dau jos să fac o chestie drăguță”, a spus Cătălin Scărlătescu pentru cancan.ro.

Ce se întâmplă la filmările pentru MasterChef România

Juratul de la MasterChef subliniază că punctualitatea este unul dintre punctele sale forte, fiind mereu primul care ajunge la filmări, iar despre competiția dintre chefi povestește cu umor și voie bună, arătând că atmosfera din platoul Pro TV este plină de energie și provocări culinare.

„Eu nu întârzii niciodată. Vin primul. Dacă nu mă credeți, întrebați producția. Eu fac primele interviurile, eu sunt primul la muncă. Eu stau cred că de platou cel mai aproape. Am foarte puțin până ies din București. Plec cu o oră înainte. Știu când să plec, de aceea ajung primul, că prind tronsonul acela între 8 și jumătate când e gol. (...) În sezonul ăsta avem o competiție între noi. Se fac echipe și ne mai duelăm. Și atunci ăștia doi concurenți, pentru mine sunt concurenți, ei concurează pentru a câștiga proba. Ăștia sunt cei mai duri concurenți din toate timpurile.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
22:59
Acuzații de tortură împotriva lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Procurorii americani au extins dosarul penal
22:55
A fost aprinsă prima turbină pe gaz de la Mintia. Centrala de 1,2 miliarde de euro va livra 1.700 MW
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește