Ce se întâmplă în viața lui Sore după despărțirea de tatăl fetiței sale. „Le-aș dori tuturor să încerce să păstreze o relație bună între părinți”

Comentează

Sore și tatăl fetiței sale, Mircea Julean, s-au despărțit în 2022 după 8 ani de relație. Cei doi au rămas în relații bune de dragul lui Erin. Acum, artista iubește din nou și toate îi merg din plin, atât personal cât și profesional. În cadrul unui interviu acordat recent, vedeta a dezvăluit care este regretul ei și cum a încercat să își educe fetița, împreună cu fostul partener.

Sore a mărturisit că vara aceasta nu a avut parte de o vacanță lungă, așa cum și-ar fi dorit, ci doar de câteva escapade scurte. 

„Din păcate nu am avut o vacanță așa cum mi-aș fi dorit, lungă, în toată această vară, ci un cumul de vacanțe de câteva zile. După toată vara aceasta, consider că aș mai avea nevoie de o vacanță. Vara mea a fost mai mult cu deplasări în interesul job-ului, însă am mai reușit să lipesc câteva zile cu familia", a declarat Sore pentru Spynews.ro.

„Nu am simțit vacanța așa cum a simțit-o, de exemplu, fiica mea. Două luni de trezit la ce oră a vrut ea și program după bunul plac. Mă încearcă o nostalgie destul de puternică, gândindu-mă că, deși creștem, devenim adulți, avem responsabilități, unii dintre noi au copilul interior destul de activ.

Mă gândesc la niște lucruri pe care, poate, mi le-aș dori, dar nu mai am vârsta necesară. Cum ar fi, de exemplu, să fiu copil măcar pentru o săptămână, fără program, bine, tot cu fiica mea lângă mine, dar să fiu și eu prietena ei, să ne jucăm împreună fără să sune telefonul, fără lucruri obligatorii care trebuie rezolvate", a mai spus cântăreața.

În cadrul interviului, Sore a vorbit și despre fetița ei, Erin., în vârstă de 8 ani. „Este în primul rând un copil fericit, și un copil bun! Nu are răutăți, cum, mă rog, se întâmplă de la vârstele mici, răutăți gratuite, mici invidii, chiar e un copil, așa a venit ea pe pământ, și așa am reușit și noi să o ținem, părinții ei, un copil senin, solar.

Amândoi ne-am dorit să creștem un copil bun, să ajungă să fie un adult bun, să aibă valori. Am încercat să îi insuflăm, încă de mică, să aibă principii/valori, de viață, de conduită socială, personală, și să nu îi fie niciodată teamă să își exprime părerile, iar până acum ne-a ieșit.", mai spune cântăreața.

„Le-aș dori tuturor celor care nu reușesc să își păstreze o familie tradițională, din diferite motive, să încerce să păstreze o relație bună între părinți, pentru că de acest lucru are copilul nevoie cel mai mult. Contează foarte mult și ce valori au cei doi oameni care se despart, dacă sunt oameni mișto, oameni buni și cu valori puternice, atunci nu au de ce să nu găsească o cale comună de a se înțelege bine", a mai declarat artista.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Sore
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește