Alex Velea a fost cel care l-a sprijinit pe Zanni la începutul lui în carieră și tot el a fost cel care l-a ajutat și i-a îndemnat pe fani să-l voteze la „Survivor România”, unde a devenit câștigător. Tânărul cântăreț i-a mulțumit întotdeauna lui Velea pentru tot ce a făcut pentru el. „Știți că Alex Velea e un om cu inimă foarte mare. Alex Velea e deschizător de drumuri. A dat șanse fiecăruia. Tot ia oameni și crede în ei.
A crezut în mine. Eram un șobolan. Am venit la studio, nu știam să cânt la microfonul ăla nimic. Nu le-a plăcut tuturor de mine din prima, dar el a avut încredere. Pe parcurs ce Velea tot lua oameni noi și investea în ei timp, Lino Golden a început să se simtă puțin umbrit”, a declarat Zanni acum mai bine de un an pe rețelele de socializare.
De ceva vreme se zvonește că cei doi s-ar fi certat, că nu ar mai colabora. Acum, într-un clip pe TikTok, Alex Velea a mărturisit că Zanni trece printr-o perioadă mai dificilă, dar nici vorbă de vreo discuție între ei. „De curând, au apărut în presă niște articole în care se zice că m-aș fi certat cu Zanni. Tocmai de aceea, fac acest video pentru a clarifica lucrurile. Într-adevăr, Zanni a trecut printr-o perioadă mai neagră pentru el. Am încercat să-i fiu alături, doar că de treaba asta se poate vindeca singur. Până la urmă așa este viața, și cu suișuri, și cu coborâșuri.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/11/alex-velea-cearta-cu-zanni-4.jpg)
Nu m-a trădat cum vă așteptați unii dintre voi, cum erați siguri că o să se întâmple. Nu a fost deloc așa, nici eu nu am renunțat la el, nici emoțional, nici contractual. Nici nu o să o fac prea curând, pentru că țin la el și îmi doresc să-l ajut, exact așa cum am promis”, a dezvăluit Alex Velea.
„Nu mai credeți toate mizeriile”
În plus, Alex Velea și Zanni vor apărea împreună într-o emisiune difuzată de Antena 1, de Revelion. Din 2022, Zanni revine cu forțe proaspete, va apărea și într-o emisiune online.
„Am reînceput treaba în studio, în această săptămână o să filmăm și Revelionul de la Antena 1. De la anul o să-l vedeți într-o emisiune online foarte tare. În concluzie, nu a existat nicio ceartă, nu mai credeți toate mizeriile”, a mai spus cântărețul.
Recent, Zanni a postat pe Facebook un mesaj sugestiv: „Nici sfaturile nu mă ajută să trec peste și nimic altceva. Uneori sunt cel mai mare dușman al meu. Singur trebuie să mă conving de anumite chestii”.
@iamvelea ♬ original sound - Alex Velea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b24addcb7f84283b673a5a4241440b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1cf4c3a8dd837b9ef4c9ba75cd7eef98.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_766f81023836f092226d7310d516af16.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_79d9cceff6bff4c16010f12fc0fb54eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_547915606e8d100ec7d3708aba4e36ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_206a28b432bcace57d371b4b093b0255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e71cc632877fb4dc8193facbffd345db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dccd5ea9728157669a3b85d6c82b5e1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38da94eac34ff28740a7983a44b7eb52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_df9b7ca40530066daea74f0656759448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c70e9cb76dcb30539f03ad6f1595f216.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/dominic-fritz-noul-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1749923679202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1fe411ed608c612715013a64075e3358.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cabfa7ce8e91f0e376659085bd396e31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/florian-munteanu-elicopter-litoral-romania-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/theo-rose-vocea-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f54067f7ecf7da3a45c604d24f02228.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-29-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/budapesta-dunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/08/sfantul-alexandru-mesaje-si-urari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sneakers-versatili-care-merg-si-la-costum-si-la-blugi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/ce-nume-se-serbeaza-de-sfantul-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-face-frigiderul-gheata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-se-simte-mirosul-de-mancare-de-la-vecini-in-apartamentul-tau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/brindusa-armanca-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-voicu-secarea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/romatsa-sediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-calin-georgescu--sursa-foto-gov-ro-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan11--foto-facebook-copy-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.