Ce spune Dan Bittman despre viața lui amoroasă: „Să zicem că ar veni o domnișoară tânără. Ce să îi ofer?”. Are aproape 60 de ani și nu vrea să păcălească femeile

Comentează
Arhiva foto

Dan Bittman, care s-a despărțit acum câțiva ani de Liliana Ștefan, mama copiilor lui, a făcut dezvăluiri în podcastul „Fain&Simplu” al lui Mihai Morar despre viața lui amoroasă. La sfârșitul lunii martie împlinește 60 de ani, dar cu toate acestea e un bărbat cuceritor, unul care nu se mai vede implicat însă într-o relație serioasă de iubire.

De când s-a despărțit de Liliana Ștefan, Dan Bittman a fost „cuplat” de presă cu diferitele domnișoare care apăreau în compania lui. Artistul nu a vorbit despre niciuna dintre ele, nu a confirmat nici nu a infirmat posibilele relații, a fost foarte discret în privința asta.

Acum, el recunoaște că nu mai are nevoie de o relație serioasă. „M-am îndrăgostit foarte ușor în viață, dar acum, la vârsta asta, mai că nu știu. După ce am trecut prin atâtea și atâtea nu știu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni. La ce să te aștepți acum? Să zicem că ar veni o domnișoară mai tânără....că acum mă văd în ziare, cu cine stau la masă e deja iubita mea, i-am dat inel, avem o relație amplă.

Ce să le ofer? Eu mi-am trăit viața. Nu pot să fiu egoist în continuare și să le-o opresc pe a lor. Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire după aia încep să scârțâie oasele.

Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să și spui pe bune.”, a spus Dan Bittman pe YouTube.

Întrebat de Mihai Morar dacă nu îi este frică de singurătate, Dan Bittman a explicat: „Ba da, dar am început să manageriez singurătatea și sunt momente în care chiar îmi pare bine că sunt singur. Am și momente în care e o furie în care văzând că sunt singur. Câteodată, în casă, singur, sau copiii nu vin, sau vine unul, nu vine altul, sau așa. Dar nu fac o tragedie din chestia asta. După o anumită vârstă câteodată îți place să ai timpul tău, nu depinzi de cineva”.

În același podcast, artistul în vârstă de aproape 60 de ani a mărturisit că a suferit după plecarea de acasă, după despărțirea de familie. „Eu cred că am avut o relație bună cu Dumnezeu. M-a lăsat să fac toate tâmpeniile, mi-a și dat-o peste față, acum, mai nou, cu despărțitul de acasă și cu plecatul”, a spus Dan Bittman care a și lăudat-o pe Liliana Ștefan.

A declarat public că mama băieților lui a fost omul care mereu l-a sprijinit, care i-a oferit un echilibru în viață. „Da, Liliana, mama copiilor mei. Aici nu există echivoc. Ea a fost și femeia pentru care am și făcut copii. Noi n-am fost d-ăia: A, am rămas gravidă, ce mă fac?!. Am zis împreună să facem copil.”, a mai povestit pe Youtube cântărețul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!