Participarea lui Cheloo la show-ul Asia Express a stârnit un val de interes în rândul publicului, iar artistul a oferit detalii despre modul în care privește această provocare. Cunoscut pentru stilul său direct și fără menajamente, liderul trupei Paraziții a recunoscut că temperamentul său va fi la fel de vizibil și în timpul competiției.
Cuprins:
Lansat într-o aventură intensă care pune la încercare limitele fizice și psihice ale tuturor concurenților, Cheloo a vorbit deschis despre stilul său de a reacționa în situații de presiune.
Fără să încerce să își construiască o imagine diferită pentru camerele de filmat, artistul a punctat că modul său de a fi rămâne neschimbat, indiferent de natura proiectului în care este implicat.
„Sunt un tip liniștit, dar mă enervez foarte repede și îmi pierd răbdarea și sunt… Dar oricum, voi trebuie să mă îndurați. E simplu. Adică, până la urmă, de ce îmi fac atâtea griji? N-am cum să mă schimb pentru emisiune și lumea o să mă vadă exact așa cum sunt în momentele respective,” a spus el despre cel mai dur reality show din România, care începe la Antena 1 pe 6 septembrie.
Deși recunoaște că s-a gândit la modul în care va fi perceput pe parcursul etapelor din concurs, artistul a concluzionat în manieră proprie că analizele anterioare nu își au rostul.
„Cred că asta e singura chestie la care m-am gândit până acum. Dar, pe de altă parte, niciodată nu mi-a păsat. Așa că m-am gândit degeaba,” a adăugat el.
Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii de la Antena 1, a vorbit despre Cătălin Ștefan Ion, omul din spatele artistului Cheloo. Într-un interviu exclusiv acordat recent, soția lui Răzvan Fodor i-a luat pe toți prin surprindere, după ce a anunțat, cum este, de fapt, Cheloo.
„Una peste alta, toată lumea are o părere sau crede că are o părere formată depre Cheloo, dar în Asia Express și-a arătat altă față, cu tot respectul, mă așteptam să fie mai morocănos sau împotriva altor lucruri, uneori a fost, dar alteori a mers până la capăt. Sezonul 9 nu trebuie ratat sub nicio formă. Trebuie să vă uitați!”, a spus Irina Fodor pentru Cancan.