"Este cea mai bună mamă din lume. Este atât de drăguţă şi chiar petrec timp cu ea şi ne distrăm împreună" , a spus Kaya (10 ani), despre mama ei.
De cealaltă parte, Cindy Crawford (46 ani) a povestit despre cel mai preţios dar pe care i l-a dat Jennifer, mama ei - dragostea necondiționată.
"Când eram copil, faptul că am avut parte de aşa ceva mi-a dat putere pentru întreaga viaţă. Alegerile pe care le face în fiecare zi arată ce este bun în lume, ce este bun în viaţa ei şi ce e bun în oameni, în loc să accentueze părţile negative", a spus Cindy Crawford.
Cindy Crawford a fost a fost un fotomodel, moderatoare TV și actriță americană. Celebră pentru măsurile de invidiat, dar și pentru aluniţa de deasupra buzei superioare, a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru toate marile case de modă şi a pozat pe copertele a sute de reviste de modă de-a lungul carierei sale de top-model. Ea a ocupat poziţia a treia în clasamentul "40 Hottest Hotties of the 90s" alcătuit de postul VH1.
Succesul repurtat în cariera de model a transformat-o într-o celebritate şi i-a adus numeroase contracte publicitare, roluri în filme pe marile şi micile ecrane, dar şi calitatea de purtătoare de cuvânt a mai multor organizaţii umanitare.