Ada Condeescu și Cătălin Mitulescu formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, actrița a vorbit despre chimia cu tatăl copiilor săi, pe care a simțit-o cu mult înainte de a deveni oficial o familie. Ada Condeescu ne-a povestit de ce a ales pentru copii o școală de stat, în timp ce multe vedete au mizat pe sistemul privat.
Cuprins:
Ada Condeescu a devenit cunoscută publicului larg după ce a interpretat rolul Anei în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, al cărui scenariu a fost scris de către Cătălin Mitulescu, care între timp i-a devenit soț.
Actrița și regizorul sunt împreună de 16 ani, dintre care 10 de căsătorie. Diferența de 16 ani dintre ei nu a fost un impediment, ci dimpotrivă. Au împreună doi copii - Ecaterina și Alexei - și continuă să facă o echipă imbatabilă atât pe platourile de filmare, cât și acasă.
Libertatea: Cum este cu doi școlari acasă?
Ada Condeescu: Încă mă întreb și eu acest lucru. E foarte frumos, ce să zic, când îi văd așa pe cei doi copii că se țin de mână și intră pe poarta școlii e un sentiment așa foarte puternic și de emoție, și de mândrie, și de gând că ai făcut poate ce trebuie în viață.
-Ați ales o școală privată sau o școală de stat și care sunt motivele?
-E o școală de stat pe care o știam prin recomandări că este o școală bună. E în zona biroului soțului meu și atunci ne e foarte comod să ne organizăm împreună cu drumurile. Dar eu țin să cred că încă statul, educația, cel puțin din zona urbană, își face treaba și profesorii încă își iubesc meseria. Deocamdată n-am fost dezamăgită, cel puțin în ceea ce-i privește pe copiii mei. Este o școală foarte bună, de tradiție și eu cred că nu mă va dezamăgi.
-Ce proiecte aduce toamna asta pentru tine? S-au terminat filmările la serialul de la Antena 1?
-Da, filmările s-au terminat, însă difuzarea încă nu. Urmează teatrul, stagiunea. La Teatrul Act avem spectacolul „Trădare”, care e un spectacol pe care îl iubesc.
-La începutul carierei ți s-a întâmplat să ai un moment de blank pe scenă? Ai reușit să ieși elegant din situație sau s-a prins publicul că e o mică improvizație acolo?
-Publicul nu se va prinde niciodată. Am această abilitate pe care cred că mi-am exersat-o la școală atunci când nu învățam lecția. Știam ce să zic, ce să fac și părea că am citit tot, glumesc! Dar, în general, oamenii nu se prind. Și atunci când cei din sală știu textul foarte bine, cumva ești obișnuit să treci peste situația respectivă. Dar cu atât mai mult cu cât textul nu este atât de popular... vorbim de Shakespeare, că în rest, oamenii nu prea știu chiar așa pe dinafară Cehov sau Tennessee Williams. Deci, întotdeauna știu să plutesc pe deasupra unei situații incomode.
-Serialul de la Antena 1 a fost debutul tău pe micul ecran. Te gândești să repeți experiența? Ai primit vreo ofertă în acest sens? Sau a fost un efort foarte mare în ceea ce privește organizarea lucrurilor acasă, referitor la copii?
-Cred că lucrurile nu se exclud, dar oricum eu sunt obișnuită cu efortul și cu heirupul. A fost un efort, într-adevăr, așa, din toate punctele de vedere, dar zic eu că a fost unul bun și care pe mine, cel puțin, m-a ambiționat să fac lucrurile și mai bine. Încă aștept finalul sezonului, dar cu siguranță că a fost o experiență care mi-a plăcut și din care am învățat multe și m-aș întoarce și într-un alt proiect pe micul ecran. Într-adevăr, prioritare pentru mine sunt filmul de lungmetraj și teatrul, chiar dacă lucrurile sunt mult mai precare în zona aceea și așa, din toate punctele de vedere, dar acolo e, cumva, marea mea pasiune. Însă, cu mare drag, aș încerca să intru într-o altă poveste, de ce nu?
-Te simți mai confortabil atunci când faci echipă cu Cătălin Mitulescu, soțul tău, pe platourile de filmare?
-Da, dar asta a fost de la început, chiar cu mult dinainte să ne căsătorim. Însă noi doi avem un fel de a interacționa și de a ne intui unul pe altul. Probabil că și de aceea suntem împreună și de atâta timp.
-De câți ani sunteți împreună?
-Anul acesta facem 10 ani de căsătorie și vreo 16 de relație. Deci e ceva. Sincer, abia aștept să lucrez cu el. E oricum regizorul meu preferat și îmi place. Ca orice actor, atunci când simți că cineva te întrevede așa, dincolo de cuvânt, te simți mult mai în largul tău și poți să explorezi mult mai mult și să fii, clar, mult mai curajos.
-Aveți un proiect în lucru împreună?
-Avem un proiect în lucru, da, dar deocamdată e în fază de lucru, de scriere și să vedem. Probabil că în câteva luni se va și concretiza, nu știu, să vedem, sper.