„Nu-mi place să mă joc cu emoțiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei”, a spus Vlad Calomfir după ce s-a aflat că participă în rolul de ispită la Insula Iubirii 2026.

Potrivit informațiilor de pe internet, DJ CalVee nu a mixat doar în România, ci și în țări precum China, Grecia și Spania. Originar din București, el s-a mutat în urmă cu mai mulți ani în Arad, iar în trecut a fost și dansator.

„Am un amalgam de sentimente și abia aștept să trăiesc experiența. Deja e o atmosferă prietenoasă între noi, băieții, și sunt sigur că o să o menținem pe toată durata emisiunii. Să fie o atmosferă cât mai degajată. Având în vedere că lucrez cu oamenii și că sunt în jurul a multor persoane de sex feminin, am emoții. Vreau să trăiesc emoții ca toată lumea și nu mi place să mă joc cu emoțiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei”, a spus Vlad Calomfir în exclusivitate pentru Libertatea.

Vlad Calomfir (DJ Calvee), ispită masculină la Insula Iubirii 2026, show difuzat de Antena 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Potrivit arq.ro, noua ispită de la Insula Iubirii 2026 își dorea, până la vârsta de 14 ani, să ajungă în armată, pentru a urma modelul bunicului său, care a ieșit la pensie ca locotenent-colonel.

„Nu regret decizia pe care am luat-o la vârsta de 15 ani, când am intrat la Liceul Economic și m-am apucat de dans. Cum am făcut pasul acesta de la visul de a ajunge soldat și până la dans? Balul Bobocilor! Da, știu era foarte la modă și am și câștigat titlul de Mister Boboc. De aici a luat amploare pasiunea mea pentru muzică și dans, și am reușit să îmi împlinesc toate dorințele legate de acest hobby. La vârsta de 20 de ani, am primit un telefon și mi s-a oferit un contract de dans în China, iar de aici cariera mea în muzică avea o speranță mai mare”, a spus Vlad Calomfir pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.