Edilul şi-a făcut apariţia în cadrul colecţiei „Ţarina”, semnată Cătălin Botezatu, purtând un costum de ţar cu multe pietre preţioase şi având în mână un sceptru.

Întrebat dacă i se potriveşte acest costum, Mazăre a răspuns afirmativ, susţinând că el este ţarul litoralului românesc.
Viaţa lui Radu Mazăre, SUBIECT de FILM. Primarul îşi va face debutul în actorie!

„Mă prinde, normal, nu sunt ţarul litoralului? Însă trebuie un comportament mult mai sobru. Îmi spunea Cătălin „pe scenă nici nu ne băgai în seamă, te uitai aşa, undeva pe sus”. Mi se pare normal de la înălţimea unui ţar”, a explicat primarul Constanţei.

El a mai precizat că sceptrul pe care l-a purtat la prezentarea de modă a fost împrumutat de la Arhiepiscopul Tomisului. „Nu e inscipţionat cu modele religioase că nu am vrut să iasă vreun scandal”, a completat Mazăre.

Deghizarea, o a doua natură a primarului

Nu este prima dată când Radu Mazăre apare costumat într-un personaj, dimpotrivă, aceasta a devenit o a doua lui natură. Pe podiumul de prezentare a interpretat rolul lui James Bond în urmă cu trei ani într-o prezentare de modă şi tot în 2009 a purtat o uniformă de general german, fiind acuzat şi cercetat pentru port de însemne naziste.
De asemenea, anul trecut, tot la o prezentare de modă în Mamaia, Mazăre a defilat îmbrăcat în toreador, iar la începutul lunii august a fost aviator american la o altă prezentare de modă.
Ce-i mai place să se dea în spectacol! Iată-l pe Mazăre, maharajahul de Mamaia! FOTO
În această vară, Radu Mazăre a defilat pe care alegorice timp de patru săptămâni consecutive, având costumaţii diferite: spartan, sultan, samurai şi maharajah, iar pentru ultimul weekend din luna august anunţă o nouă costumaţie surpriză.
Citeşte şi: Cum l-a convins Costi Ioniță pe Radu Mazăre să apară în videoclipul lui?
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.