Irina Loghin, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, trece printr-un moment dificil, după ce a fost implicată fără voia sa într-o escrocherie online. O fotografie șocantă, în care artista apare în scaun cu rotile și promovează un medicament, a devenit virală pe internet, declanșând un val de reacții și controverse.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/01/irina-loghin-in-scaun-cu-rotile.jpg)
Artista, cunoscută pentru cariera sa de succes și pentru legătura specială cu publicul, a intervenit recent în cadrul unei emisiuni TV pentru a clarifica situația. Irina Loghin a declarat că imaginea respectivă este falsă, fiind generată cu ajutorul inteligenței artificiale, și face parte dintr-o campanie de publicitate înșelătoare pentru un medicament fără eficiență dovedită.
„Am o vârstă înaintată, dar în scaun cu rotile nu am mers niciodată și sper să mă ajute Dumnezeu să nu ajung așa. E a cincea oară când cer ajutor. Chiar nu poate nimeni să depisteze asemenea lucruri? Primesc sute de telefoane de la persoane care au cumpărat acest medicament și mă batjocoresc: ați spus că este așa și pe dincolo, ia uitați, am luat și nu a avut niciun efect”, a declarat interpreta pentru România TV.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7410278d98589d4bc2f0db7d7f416d18.jpg)
Pentru a combate această situație, Irina Loghin a cerut ajutorul autorităților și a colaborat cu foști ofițeri de poliție pentru a identifica sursa acestei escrocherii. Cu toate acestea, problema persistă, iar celebra interpretă a tras un semnal de alarmă privind pericolele acestui tip de fraudă.
„Chiar nu ia nimeni măsuri? Oameni buni, nu mai cumpărați asemenea medicamente, că sunt toxice. Am cerut ajutorul persoanelor care au lucrat în Poliție ca să-i depisteze. Mi-au zis că se poate, dar nu se vrea”, a spus Irina Loghin, vizibil afectată de situație.
„Milă îmi este de oamenii care dau atâția bani pe acel produs și n-are niciun efect”
Irina Loghin le-a transmis fanilor să fie vigilenți și să verifice cu atenție informațiile pe care le întâlnesc online, mai ales când este vorba despre produse promovate în mod suspect. Artista speră ca eforturile ei să conducă la oprirea acestei escrocherii și să protejeze atât imaginea sa publică, cât și pe cei care pot cădea victime unor astfel de scheme.
„Sigur că și imaginea mea e afectată, dar mai milă îmi este de oamenii care dau atâția bani pe acel produs și n-are niciun efect. Ce pot să le zic eu acelor persoane? Cer ajutor disperat, am ajuns la capătul răbdării. Trebuie să existe o portiță să se pună capăt la așa ceva”, a mai adăugat Irina Loghin.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9591454a7e454fd1f354e9088f20b3de.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0d8942b8ff7f52207d27b16f00f5a281.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ad96cc214512912f5e5850dca7300082.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6e528199a27a86866865c36a195f577c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_10dd6c69a0b32eede1e6cbf6583c18c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0989309369896861dfee9611fdc6d62e.jpg)