Gabriel Cotabiță a mărtirisit că nici măcar nu și-a recunoscut iubita atunci când a ieșit din comă, ea a fost nevoită să-i amintească, să-i spună cine este. Când a realizat cât de mult îl iubește femeia din fața lui a decis să se căsătorească cu ea.

”Atunci când m-am trezit din comă, am văzut-o pe Alina lângă mine şi am întrebat-o cine e pentru că nu am recunoscut-o. Ea mi-a spus că e iubita mea. Apoi mi-a spus că suntem de patru ani împreună. Atunci mi-am dat seama că femeia asta a stat alături de mine în spital atâta timp şi nu numai şi atunci am luat decizia să o cer în căsătorie”, a spus Gabi Cotabiţă, pentru Antena Stars.

Gabriel Cotabiță a revenit pe scenă în toamna anului trecut, atunci când a împlinit 60 de ani. A avut-o permanent alături pe Alina, femeia care i-a dovedit că-l iubește necondiționat. Cei doi urmează să facă marele pas anul acesta.

 Gabriel Cotabiță a mai fost căsătorit cu Ioana Nagy, timp de 19 ani și au divorțat după ce au venit pe lume cele trei fiice ale lor. După despărțire, Gabriel Cotabiță părea convins că nu se va mai recăsători vreodată, dar Alina l-a făcut să-și schimbe părerea despre căsnicie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.