Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu, a povestit pe contul de socializare prin ce a trecut zilele acestea cu femeia care o ajută la curățenie în casă. Vedetei i-a dispărut telefonul pe care îl lăsase la încărcat, iar menajera a fugit fără explicații.
„Eu marți am dus-o la grădiniță pe Petra, dar îmi amintesc momentul când m-am ridicat din pat, mi-am scos telefonul din încărcător și încărcătorul a rămas acolo, în priză. Eu nu am intrat în dormitor în ziua respectivă. Ea a făcut curățenie în casă și a plecat. Am avut treabă la birou și pentru că am stat mult pe telefon, am avut nevoie de încărcător.
Tot mă gândeam cine ar fi putut să-l ia, că nu mai era nimeni acasă.(…) Vine ziua de ieri, vineri, când doamna se prezintă la program. A reușit să facă puțină curățenie și am rugat-o ca atunci când urcă să-l mai caute, că poate îl găsește ea.
Și în momentul acela, doamna și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă. Eu nu am înțeles, am rămas mută. A plecat, am rămas mută! Eu nu am acuzat-o de nimic, eu doar am rugat-o să mă ajute să-l caut”, a povestit Cristina Șișcanu pe contul de socializare.
„Au mai existat situații. Când îmi cumpăram cosmetice, primeam mostre și le lăsam în pungi. Când mă uitam în pungi, erau goale și o întrebam. Gesturile erau nesemnificative, dar spun multe despre asta. De rușine, nu-i ziceam nimic. Și le-a însușit, aia e, dar nu e normal, frate”, a mai spus Cristina.
Vezi şi cum să cureţi rosturile de la gresie!