Iulia Albu e cunoscută publicului larg, însă logodnicul ei nu face parte din showbiz. Mike a locuit o lungă perioadă de timp în Marea Britanie, în Londra, acolo unde a și studiat. Era pasionat de vioară, dar din cauza unei probleme de sănătate a renunțat.

Pentru OK! Magazine, criticul de modă a explicat cu ce se ocupă logodnicul ei. „A studiat vioara la Londra. A plecat la vârsta de 13 ani cu bursă. Dar ulterior, din cauza unei probleme la un umăr, a trebuit să renunţe la această pasiune şi a lucrat foarte mult în publicitate şi marketing”, a spus Iulia Albu, care a mai adăugat că bărbatul a renunțat la viața lui din Londra pentru ea.

Vedeta nu putea pleca definitiv din țară, spune că nu ar fi primit acceptul lui Mihai Albu pentru a o scoate din România pe Mikaela, fiica lor. Așadar, Mike, de dragul Iuliei Albu, a revenit acasă. „Da, el n-a dorit niciodată să se întoarcă în România până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici. Eu nu aveam cum să plec din cauza faptului că fostul meu soţ nu mi-ar fi dat niciodată acceptul ca eu să plec cu Mikaela din ţară. În plus, aveam o carieră înfloritoare aici şi eram încă studentă la a doua facultate, trebuia să-mi termin studiile. Drept pentru care s-a mutat el aici. Nu exista altă posibilitate pentru ca relaţia noastră să continue. Nu i-am dat un ultimatum, dar lucrurile erau evidente”, a adăugat ea.

Corespondență de la Cannes. Radu Jude a lansat la apă „Potemkiniștii”, un eseu sarcastic cu trimiteri spre Putin și dificila istorie româno-rusă
Recomandări
Corespondență de la Cannes. Radu Jude a lansat la apă „Potemkiniștii”, un eseu sarcastic cu trimiteri spre Putin și dificila istorie româno-rusă
Cu ce se ocupă logodnicul Iuliei Albu. Mike a renunțat la viața în Londra pentru ea: „S-a mutat aici. Nu exista altă posibilitate pentru ca relaţia noastră să continue”

„Este o discuţie foarte lungă despre nuntă”

Iulia Albu și logodnicul au mari planuri împreună. Se gândesc să devină și părinți, își doresc doi copii. „Da. Este valabil. Cred că ar fi realist să ne gândim la tripleţi în acest moment. (râde) Nu văd nicio problemă în a face un copil la această vârstă. Nu am văzut nicio problemă nici în a face un copil la 29 de ani, cum a fost Mikaela. Fireşte, aş dori, dacă se poate, să nu fac al doilea copil la 60, dar…”, a declarat vedeta.

În prezent, cei doi sunt logodiți, Iulia Albu a primit inelul. Referitor la nuntă, cei doi au discutat și au ajuns la concluzia că se vor căsători, însă la momentul potrivit. Nu vor ceva grandios, ci ceva special, pe placul lor.

„Ah, este o discuţie foarte lungă despre nuntă. Această pandemie a dat multă lume peste cap. Cu siguranţă în momentul în care ne vom căsători vom face ceva special, iar asta nu înseamnă neapărat ceva grandios. Pentru că o nuntă grandioasă nu este, din punctul meu de vedere, ceva de marcat.

De exemplu, de Crăciun, am făcut o campanie în cadrul proiectului Tabu cu Iulia Albu, în care am dus 10 brazi la 10 case de copii şi bătrâni, inclusiv la Căminul Bălăceanca. Mi se pare important ca, prin ceea ce faci, să laşi o urmă, chiar dacă urma asta e făcută din gesturi mici. Nu grandioase. Aşa şi cu nunta. Avem ceva în minte, dar ne dorim foarte tare ca ceea ce vom face să fie o surpriză”, a mai dezvăluit vedeta pentru okmagazine.ro.

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Playtech.ro
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Observatornews.ro
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați