Mihai Morar este în culmea fericirii, după ce soția lui a născut-o în această dimineață pe micuța Roua. Prezentatorul tv a povestit care a fost reacția gemenelor sale, atunci când au mers să își vadă sora la maternitate.

„M-am trezit la ora 5. Am dormit cu mari emoţii. M-am spălat pe faţă şi mi-am dat seama că astăzi trebuie să renunţ la alergatul în parc şi că trebuie să alerg spre maternitate. Nu pot să zic cum am ajuns aici şi cum s-a întâmplat până în momentul în care am ţinut-o în braţe, nu ştiu cu ce mi-am ocupat gânduriler, dar este bine că s-a terminat cu bine. De fapt, este un sfârşit care se traduce într-un nou început. Prima dată am văzut-o pe Roua şi am pupat-o. La primele fetiţe nu am făcut asta. Pe Roua am ţinut-o în braţe, am pupat-o şi după aceea a fost emoţia cum se termină operaţia pentru Gabriela. Când Roua a fost pusă la sânul mamei, atunci m-am liniştit şi am zis că o treabă s-a terminat. Dar este bine că am scăpat de emoţiile astea. E bine, e copleşitor. După ce Roua a fost cântărită, le-am luat pe fete de acasă, îm dădeau mesaje din 5 în 5 minute. Emoţia reîntoarcerii în maternitate, când am intrat cu fetele în salon şi au luat-o în braţe, acesta este un moment pe care nu pot să-l descriu în cuvinte”, a spus Mihai Morar la Antena Stars, potrivit Spynews.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO

Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO

Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI