Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, conservatoarea Tammy K. Bruce, a reafirmat sprijinul pentru România, partener al țării sale în NATO. Ea a condamnat primele victime ale războiului provocate direct de Rusia în teritoriul românesc.
„Condamnăm incursiunea nechibzuită a unei drone militare ruseşti care s-a lovit în spaţiul aerian românesc de un bloc şi a dus la rănirea mai multor persoane. Statele Unite îşi afirmă sprijinul pentru aliatul din cadrul NATO, România. Ne gândim la persoanele rănite şi la cei afectaţi la Galaţi. Vom apăra fiecare centrimetru pătrat din teritoriul NATO”, a declarat Tammy K. Bruce.
Ambasadoarea Statelor Unite a subliniat că incidentul de la Galaţi arată că războiul din Ucraina trebuie să înceteze imediat.
„Incidentul arată încă o dată de ce războiul dintre Rusia şi Ucraina trebuie să înceteze imediat. Statele Unite îşi reiterează chemarea pentru o încetare imediată a focului şi cât mai largă, ca pas pentru un sfârşit negociat şi durabil al războiului. Războiul trebuie să înceteze, Statele Unite sunt gata să facă tot ce este posibil pentru a pune capăt imediat şi pentru totdeauna războiului dintre Rusia şi Ucraina”, a subliniat ea.
Tammy K. Bruce și zeci de ambasadori au stat alături de Oana Țoiu în timpul unei declarații a șefei diplomației române înainte de ședința Consiliului de Securitate al ONU, întrunit pentru prima dată la cererea României.
Oana Țoiu a declarat, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU solicitate de România, că Bucureștiul a apelat în premieră la acest for internațional deoarece securitatea țării a fost direct încălcată, după ce până acum România a funcționat ca un pilon de stabilitate regională.
România a fost sprijinită de 56 de țări – din UE, NATO și alte țări partenere. Franța și Marea Britanie, state membre ale Consiliului de Securitate al ONU, au condamnat de asemenea iresponsabilitatea Rusiei în cazul incidentului de la Galați. Și alte state din Consiliul de Securitate al ONU, precum Danemarca, Letonia, Grecia, Republica Democrată Congo și Pakistan, au denunțat incidentul de la Galați.
Rusia, în schimb, și-a continuat campania de dezinformare și propagandă pe care a distribuit-o în ultimele zile în declarații oficiale și pe rețelele de socializare.
Reprezentantul Rusiei la ONU a susținut că România a convocat „în grabă” şedinţa Consiliului de Securitate şi a adus „acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei. Ambasadorul rus a spus că oficialii români au făcut declaraţii contradictorii cu privire la incident şi a cerut ca Rusia să participe la anchetă. El a reluat totodată o teză falsă distribuită pe rețelele de socializare, și anume că drona căzută la Galați ar fi ucraineană, deoarece una rusească ar fi provocat pagube mult mai mari.
Ambasadorul rus a acuzat totodată Europa de atitudine „belicoasă” față de Rusia, în condițiile în care Rusia lui Putin este cea care a declanșat războaie pe continentul european în secolul XXI. Oficialul rus a vorbit din nou despre „naziştii ucraineni” şi despre așa-zisele „victime” ruseşti.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cfdb3400779b0ca3feff1a1b848538db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_66ff5d21ebeb7926b31b954a88fed79e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7df33cbd4057ab783bccb1689789d878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8e7d20fde19b51f464b87525ea87ff22.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_80872b8d305a795f07da8de6654a510a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2d838d318b81d4d742cf881f67a3f517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_79ca398071f0e2795457d85358b53a46.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dab35cb3031f2d1711a9b9d7ab12a7a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0c80a96dc7f2b773a94df629b947e9c8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d9c8da4802e4d647dba3d8310856c77a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c6180f60f91e7243fdec525eb552a6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2675867e9a8d4fbcef1fc74f7a54fe3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_acb2d06f3782e6e15c2a59438f3b0056.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_93977689bbf23ab01c7b95eca7892fff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c39d492964d02f4d1cd8c5206b6f4f60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c933360f4be8ce61a44f218224536511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_edaf404a27f475057f0623a11fe012ed.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/viorica-dancila-la-beijing--foto-facebook-ioana-gomoi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/oana-toiu-la-onu--imagine-cu-caracter-ilustrativ-captura-x-oanatoiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mitrela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-marin-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f69a7981d6c6447b953cb0e961f663b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3f2b2699344481ac737dea4315cc944a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiv-ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-nu-a-fost-primit-la-sediul-mae-de-oana-toiu-desi-ministrul-de-externe-era-in-cladire-e1780088271677.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu-avertizeaza-ca-razboaiele-din-iran-si-ucraina-pun-romania-in-pericol-si-autoritatile-sustin-ca-nu-patim-nimic-o-spun-deschis-ni-se-pot-intampla-multe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-56870055-scaled-e1780342776523.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hotel-new-york-cazare-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/clienti-platesc-nota-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-01-at-14-32-01-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dupa-ce-turistii-nudisti-au-terorizat-alpii-noul-ghid-lonely-planet-avertizeaza-ca-s-a-introdus-o-lege-speciala--foto-hepta-scaled-e1780326407711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/05/curiozitati-iunie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/03/cirese-beneficii-si-proprietati--retete-culinare-cu-cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-lapte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-calatoresti-cu-animalul-de-companie-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-c-27j-spartan-pe-aeroportul-international-henri-coanda-din-otopeni--imagine-cu-caracter-ilustrativ-foto-hepta-e1780335415168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-01-at-18-46-05.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pacienta-tratat-boala-cronica-spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/steaguri-rusesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/prima-enciclica-a-papei-leon-al-xiv-lea--magnifica-humanitas--foto-pagina-de-facebook-a-institutul-teologic-romano-catolic-franciscan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reciclare-sticle-peturi.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.