Mama copilului-erou din Chitila nu a venit la înmormântare. Nici fata salvată de la înec, nici aparținătorii celor transplantați. Nici vreun reprezentant al statului

Apoi, chiar de ziua tatălui său, Viorel, a devenit donator de organe: inima, ficatul și rinichii au redat viețile unor bolnavi terminali, iar corneele vederea altor semeni – asta chiar înainte de weekend. Medici de elită au evocat gestul părinților, deopotrivă cu Agenția Națională de Transplant.

Mama lui Antonio nu a venit la înmormântare

Pierderea unui copil lasă o liniște imensă, dar și o iubire care nu se stinge niciodată. În mijlocul durerii, sufletul caută alinare în credință, în amintire și în certitudinea că fiul se află într-un loc de lumină, unde puritatea și iubirea rămân veșnic. Așa l-am aflat azi pe Viorel Ilie, tatăl lui Antonio. O statuie a durerii, cu lacrimile secate. Fiecare din ele, când i s-a scurs din ochi, a fost ca o sărutare care călătorește spre Rai.

Viorel, 53 de ani, e macaragiu. Munca grea (are palmele bătucite!), în condiții aproape de zilier – știm cu toții cum e cu angajările în construcții, nu îi ajungea să-și întrețină cei trei copii – în afară de Antonio mai are o fată și un băiat. În timpul liber e și lăutar, dar tehnologia modernă i-a retezat dramatic veniturile pentru că piața căreia i se adresa – oameni de condiție medie, cel mult – preferă memory stick-ul pe la petreceri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Viorel și-a crescut singur copiii, care au fost părăsiți devreme de mama lor

Varianta apropiaților săi e că femeia s-a îndrăgostit de un alt bărbat, cu care a făcut alți doi. Varianta neamurilor doamnei e că certurile (e un eufemism) au devenit insuportabile și și-a luat lumea-n cap.

În lumea mică a Chitilei, familia Ilie trăiește în lipsuri mari.  Casa stă să cadă, reparațiile se fac când se poate.  Viorel s-a însoțit după o vreme cu o altă femeie, care face curățenie la una din școlile din oraș. Cu ea – devotată și harnică – și-a văzut de copii – foarte la locul lor, foarte iubiți de colegi și respectați de profesori. Fosta soție e totuși, în acte, nevasta oficială – așa se face că a fost nevoie și de iscălitura dânsei pentru a se accepta recoltarea de organe. DGASPC-ul a găsit-o la Mizil, Viorel o știa plecată în Spania.

De câteva zile sufletul domnului Ilie a intrat la închisoare pe viață. De când s-a înecat Antonio a fost mereu la Spitalul Grigore Alexandrescu, rugându-se pentru minune, sperând până la capăt. În ajutor a sărit și proful de Religie al băiatului, care a citit zi de zi rugăciuni pe lângă clinică. Mergea acolo după ore, așteptând și el miracolul. A făcut-o și lângă cruce, singur, mult după ce au plecat toți cei care l-au condus pe Antonio pe ultimul drum. 

Antonio a făcut miracole mai mari decât viața sa

Dar Antonio a ținut să facă un miracol mult mai mare decât propria-i viață și decât viața fetei salvată din ape. Era sănătos tun și soarta-i nedreaptă s-a transformat în marea șansă a altora la existență. Așa au înteles Viorel și soția din acte că băiatul lor va trăi prin alți oameni, așa indirect i-au convins doctorii străluciți adunați pentru transplanturi până și pe groparii cimitirului din Chitila că „reîncarnarea există“. 

Cortegiul funerar al eroului n-a fost mare, cam 100-120 de oameni: colegi de clasă, vecini, rude, copii foarte mici pe care părinții n-aveau cu cine să-i lase acasă. 90% aveau tricouri cu chipul lui. Fata salvată nu a venit.

Nici vreun aparținător sau vreun primitor de organe vitale de la erou nu a dat vreun semn

Spre lauda lui, patronul de la Casa Funerară Lumină Veșnică din Chitila a suportat toate cheltuielile, pentru că statul împovărat de birocrație nu a mai vrut să știe de Antonio și de ai lui. A, s-a mai făcut și o chetă pentru pomană, departe însă de nevoile reale. 

Moartea lui Antonio reprezintă pentru neamurile lui pierderea prezentului, a viitorului… și a experiențelor de care frații și părinții lui nu s-au putut bucura. Dar în acest proces, acest adolescent simplu ne-a învățat pe toți să luptăm pentru viață, pentru dreptul de a o trăi și de a o simți. Ne-a arătat dragostea, importanța de a trage pentru ceea ce ne dorim și cât de important și necesar este că existăm și faptul că rămânem aici. 

Niciun copil nu îl înlocuiește pe altul

Te poți închide în durerea ta sau poți merge mai departe trăind cu ea. Moartea îți oferă întotdeauna două alternative. Te poate conduce la marginea prăpastiei rămânând blocat în amintiri, sau poți construi un pod care să se întindă peste acea prăpastie și să-ți permită să mergi mai departe. Acel abis, a merge mai departe… va implica durere. Dar singura modalitate de a face față suferinței este suferind. Singura modalitate de a depăși durerea este trecând prin ea, privind-o și înțelegând-o. 

Finalul îngropăciunii l-a găsit pe reporter față în față cu părintele distrus. „Deja mi-e dor de el, domnu’ doctor. E singura prezență pe care o aștept. Da’ să știți că am fost fericit cu așa băiat. Niciun copil nu îl înlocuiește pe altul. Poate că voi învăța să trăiesc cu această durere, dar durerea va fi mereu acolo. E alinată doar de câtă lume a salvat”.

Viața lui Viorel Ilie, un tată sărac care a știut să ofere altora ceea ce nu se poate cumpăra cu bani, nu va mai fi niciodată la fel, dar ea continuă. Timpul va trece și în acea trecere se află adevăratul proces de doliu. În această călătorie, va putea găsi și simți prezența celor dragi care îl vor ajuta și vor avea nevoie de el. Va fi un proces lung de pași înainte și înapoi, în care uneori va merge în orb pentru a avansa pe un drum necunoscut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro