Alina Pușcaș a stârnit amuzamentul tuturor, după ce a postat pe Instagram un video în care îl imită perfect pe George de la Insula Iubirii, cunoscut telespectatorilor drept Jaguarul. Vedeta a făcut câteva gesturi specifice lui George, cum ar fi cel cu limba, care a devenit viral și comentat de mulți.
Prezentatoarea TV a intrat în rolul lui George de la Insula Iubirii, cunoscut telespectatorilor drept Jaguarul. Alina și-a luat și o ținută potrivită, cu animal print, iar în brațe a ținut o pisicuță, care a făcut senzație în mediul virtual.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Alina Puscas - Stoenescu (@alina_puscas_)
„Orice ‘jaguară’, jaguar… are ‘jaguara’ lui, ei. Ea e ‘jaguara’ mea. Stai să vezi despre ce e vorba. Stai un pic”, a spus Alina Pușcaș în timp ce își ținea pisicuța în brațe.
George Ivănescu, poreclit „Jaguarul”, este una dintre ispitele masculine anunțate pentru sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii” 2025. La 33 de ani, George este antreprenor.
În vârstă de 33 de ani, născut sub semnul zodiacal Leu, George este antreprenor în domeniul HoReCa, deținând o franciză Tucano Coffee la Deva, dar și un restaurant în Italia, țară în care a locuit o bună parte din viață.
Cu o experiență internațională solidă și o atitudine relaxată, dar încrezătoare, „Jaguarul” se declară pregătit să aducă zâmbete, distracție și… un strop de pericol sentimental în viețile concurentelor aflate pe insulă. „Aduc zâmbete și distracție, sunt explozia de care ai nevoie. Arma mea cea mai puternică? Sinceritatea”, a spus George, într-o primă declarație pentru Antena 1. Cu o combinație de maturitate și magnetism natural, tânărul pare pregătit să fie una dintre cele mai memorabile ispite ale sezonului.
În spatele aparenței de bărbat sigur pe el se ascunde o poveste de viață marcată de lipsuri și luptă. Părinții săi au divorțat când avea doar trei ani, iar George a crescut resimțind puternic lipsa afecțiunii și a sprijinului familial. Această experiență l-a transformat într-un om independent, determinat și ambițios, care a învățat să se bazeze doar pe propriile forțe.