„Nu ar fi exclus ca Oana și Pepe să se recăsătorească. Eu am mai avut asemenea cazuri în emisiunea mea. Bahmuţeanu şi Prigoană au divorţat şi s-au recăsătorit de patru ori. Silviu Prigoană venea la mine şi îmi spunea despre Adriana lucruri groaznice, mă ruga să o îndepărtez din OTV, avea o emisiune la OTV.(…)Cred că acest copil îi lipsea lui Pepe. Dacă Oana l-ar anunţa mâine că e deja însărcinată cu el, cred că s-ar recăsători”, a declarat Dan Diaconescu la Realitatea Tv, precizând că nu crede că cei doi s-au despărțit din cauza proceselor pe care Oana le are cu mama sa.
„Îi cunosc atât de bine şi de foarte mulţi ani, încât nu îmi vine să cred că ei pot divorţa doar dintr-un asemenea motiv. Ştiţi bine că acum 7-8 ani, mama Oanei spunea în direct că îi dă tot ce vrea, magazine, bani, avere, cu condiţia să scape de Pepe. La vremea respectivă, chiar eu îi sfătuiam pe cei doi să facă un divorţ de faţadă. Ştiu că îi reproşa tot timpul originea, că ar fi fiul lui Ion Talent şi nu ar fi dintr-o familie foarte bună şi că fata ei merită ceva mult mai bun. Până la urmă, înţeleg că nici mama Oanei nu mai vrea să îi dea averea, chiar dacă ea ar divorţa de Pepe. S-ar putea ca motivele divorţului să fie altele, necunoscute. Oricum totul este ca într-o telenovelă”, a adăugat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.