Dana Rogoz a împlinit 40 de ani. Mesajul sugestiv al actriței: „Cât de multe lucruri îmi mai doresc încă”. Ce a zis despre soțul Radu și copii

Comentează

Dana Rogoz a împlinit vineri, 26 septembrie, vârsta de 40 de ani și a ales să marcheze momentul printr-un mesaj emoționant publicat pe pagina sa de Facebook.

Actrița a rememorat copilăria, parcursul artistic, oamenii care i-au influențat cariera, dar și familia pe care a construit-o alături de soțul și copiii săi. „Am fost un copil bun, știu asta, un copil muncitor, ambițios, mereu cu tema făcută și rolul învățat. Un copil cu genunchii juliți de la prea multe căzături, cu sarafanul sau costumul de scenă puțin strâmb sau șifonat, cu ochii vii, curioși, blânzi și cu un zâmbet puțin jenat, cu colțurile gurii în jos.”

Dana Rogoz, despre cariera ei

Dana Rogoz a mărturisit că scena și camerele de filmat i-au fost mereu a doua casă. „Mi-a plăcut mereu să fiu pe scenă sau în fața camerelor de filmat. De când mă știu, am simțit că acela e locul meu, cuibul meu, spațiul în care mă simt în siguranță, în care sunt văzută, apreciată, înțeleasă, curajoasă, liberă. Și sentimentul acesta nu s-a diminuat odată cu trecerea anilor. Ba chiar a devenit călăuză în nenumăratele alegeri făcute de-a lungul timpului.”

Ea a vorbit și despre oamenii care au făcut parte din viața și cariera ei. „Îmi iubesc familia în care am crescut, sunt mândră de toți ai mei, dar și de familiile de împrumut, adică de oamenii cu care m-am întâlnit în zecile de proiecte de televiziune, teatru sau film, cei care m-au îndrumat, m-au inspirat, cu care mi-am trăit copilăria, adolescența și maturizarea.”

Bucuria pe care o simte alături de familie

Cel mai puternic sentiment de împlinire îl trăiește însă astăzi, alături de cei dragi. „Dar cea mai mare bucurie și cel mai puternic sentiment de mândrie și împlinire le simt acum, la 40 de ani, pentru familia pe care am construit-o. Simt că sunt extrem de norocoasă că am primit acest dar al vieții de a fi mama lui Vlad și a Liei.

Am zilnic șansa să redescopăr lumea alături de ei, să învăț să o prețuiesc și să o privesc cu fascinație și curiozitate continuă. Ce minunăție să continui să îmi trăiesc viața împreună cu ei și cu Radu, omul alături de care mi-am împlinit atât de multe visuri!”.

Cu toate realizările de până acum, Dana spune că are planuri mari pentru viitor. „Oho, și câte mai am de acum înainte! Cât de multe lucruri îmi mai doresc încă, mai ales pentru oamenii pe care îi iubesc!”. Artista și-a încheiat mesajul cu o urare adresată propriului destin: „La mulți ani, Dana – mică și Dana – om mare!”

Dana Rogoz e căsătorită din anul 2012 cu regizorul Radu Dragomir și au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
MONDEN
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
Dan Negru
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale