Dan Negru, amintiri de Crăciun. Când a primit o maimuță și de ce era să ia bătaie de la tatăl lui

Comentează

Dan Negru este vedeta incontestabilă a Revelionului TV, știm că în noaptea dintre ani îl vedem pe micul ecran, la Antena 1, dar de Crăciun... ce face? Prezentatorul ne-a mărturisit că Sărbătoarea Nașterii Domnului îl prinde mereu acasă, la părinți sau la socri, întotdeauna cu soția și copiii, bucurându-se de masa luată în familie și de slujba la biserică.

- Unde te prinde Crăciunul anul acesta și cum îl vei petrece?

- Împart Sărbătorile între Timișoara și București, pentru că am ajuns un mutant, nici eu nu mai știu bine dacă mai sunt timișorean sau dacă am devenit bucureștean. Dar stau mereu cu ai mei de Crăciun și, cu toate că e o perioadă bună de prezentat evenimente, le refuz în fiecare an. Asta însă îmi dezminte mitul zgârcitului și nu aș vrea! Ha-ha! Crăciunul e cu mâncare făcută în casă. Codruța, soția mea, și Dara, fetița mea, se ocupă de asta, în vreme ce noi, băieții, eu și Bogdan, băiatul meu, jucăm FIFA.

Dan Negru și copiii lui, Dara, 9 ani, și Bogdan, 7 ani

Nu mă pricep să gatesc, deși știu că acum e o modă. Îmi amintesc când eram copil i-am spus odată lui tata că mi-ar plăcea să mă fac bucătar ca să stau în bucătărie și să mănânc și mai că nu m-a luat la bătaie. Erau vremuri când părinții își doreau copii intelectuali, cu facultăți și a fi bucătar nu era tocmai meseria potrivită.

Nu mă pricep să gătesc nici măcar de Crăciun. Dar sunt un bun consumator.

- Cum arată Crăciunul la tine acasă? Cine gătește, cine împodobește, cine colindă?

- Prăjiturile sunt în “grădina” fetelor. Eu și Bogdan ne ocupăm de luminițe și de brad. Uneori, când ne prinde Crăciunul la socrii mei, la Ineu, cei mici merg la colindat. E o tradiție pe care o mai găsești în satele sau în orașele mici din România. În Timișoara sau în București, Crăciunul e comercial. Între colindele de Crăciun și dovleacul de Halloween nu prea mai sunt diferențe. E un amestec bizar de tradiție și comerț.

O vedetă dusă la biserică

- Ce tradiții respectați?

- Cea mai importantă tradiție e cea pe care o am din familie, atât eu, cât și Codruta. E vorba despre mersul la biserică în dimineața de Crăciun. Nu mai e cool să spui asta, dar e o tradiție pe care eu o știu din copilărie. Apoi, e masa de Crăciun cu toți acasă. Cadourile le deschidem de Ajun.

Dan Negru crede și acum, la 48 de ani, în Moș Crăciun

- Care-i cel mai darnic Moș Crăciun - tu, oare? Demontezi mitul? Și cine se bucură cel mai mult de cadourile de sub brad?

- Bucuria mare e a copiilor. Încă sunt la vârsta când se bucură de cadouri, oricare ar fi ele. Cât despre darnicie, Moș Crăciun e cel mai darnic, deși sunt unii care vor să insinueze că părinții sunt cei care țin loc de Moș Crăciun. Fake news...

“Sunt gură spartă la Secret Santa, dezvălui cadouri și dorințe”

- La serviciu, te bagi la Secret Santa sau îl fentezi?

- Sunt gură spartă la Secret Santa și întotdeauna dezvălui cadouri și dorințe. Dar nu mă dau deoparte, deși îmi distrug astfel mitul zgârceniei. Pe când făceam “Ciao, Darwin”, am primit la un Secret Santa o maimuță vie. Așa s-a “nimerit”. Era una mică și pricăjită, care s-a dovedit o mare bătaie de cap. Până la urmă, am dat-o unora care aveau un circ ambulant, dar e mare neneorocire să te trezești cu un cadou cu care să nu știi ce să faci. Așa că, de atunci, am mereu grijă la Secret Santa...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
televizoare furate, în cutii, gasite de polițiști la perchezitii, in Olt
08:45
Cinci bărbați din Olt au furat 41 de televizoare direct din remorca unui TIR aflat în mers, pe o șosea din Mehedinți
Calendar ortodox octombrie 2025 - Imagine cu o batrana care tine in brate o icoană ce o înfăţişează pe Sf Parascheva, în timpul pelerinajului de la Iaşi
08:01
În 1888, focul a mistuit paraclisul, dar moaștele au rămas neatinse. În 2026, peste 175.000 de pelerini se închină la Iași. Cine a fost Sfânta Parascheva și ce tradiții poartă
MONDEN
Mugur Mihăescu | sursa foto: Facebook
08:52
Mugur Mihăescu se apără după ce a fost atacat pentru discursul său din Parlament: „Ticăloșia celor care au încercat să mă portretizeze”
Anisia Gafton si Serghei
08:22
Anisia Gafton a născut. Primele imagini cu bebelușul ei și al lui Serghei. „Astăzi, inima mea este plină de recunoștință, emoție și fericire”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
09:30
O tânără de 23 de ani a murit după ce un bărbat care a sărit de la etajul 11 a căzut peste ea, în Japonia. El a supraviețuit
09:10
28.500.000.000 de euro din bugetul Educației vor merge la pensii în 2027. Elevii protestează pentru condițiile din școli, în Franța
09:09
Ce se întâmplă cu obiectele confiscate la controlul de securitate din aeroport și cum pot fi recuperate bunurile oprite la filtru
09:08
Inteligența artificială ar putea deveni capabilă să se multiplice singură pe internet și să infecteze dispozitive inteligente, avertizează Anthropic
TRENDING
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
08:29
Ce este adenocarcinomul pulmonar, cancerul de care suferă Papa Leon al XIV-lea. Este al doilea papă consecutiv operat la plămânul drept
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Imaginea prezintă un bărbat îmbrăcat în cămașă albastră care asamblează blocuri modulare din plastic reciclat pe glafurile unei ferestre în cadrul construcției unei case.
09:20
Case construite în doar 5 zile, cu materiale din plastic reciclat. Cum funcționează sistemul dezvoltat în Columbia
Păturata pe Crumpi
08:17
Mâncarea cu nume bizar care a cucerit România. Ce este „păturata pe crumpi” și de ce vin turiștii de la sute de kilometri pentru o porție
Fistic gata de recoltat. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
08:05
Fructul rezistent la 40 de grade Celsius și secetă extremă care înlocuiește vița-de-vie: producția aduce profituri mari
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Drone de război
07:54
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea privind o posibilă pătrundere a unor drone în spațiul aerian
bagaj cu  7 kilograme de canabis descoperit de polițiști la vama Nadlac-12-octombrie
07:50
Un tânăr de 21 de ani, care venea din Spania în România, a fost reținut la vama Nădlac, după ce polițiștii au văzut ce avea în bagaj
pelerinaj-sfanta-parascheva-2026 (10)
Analiză
07:00
Cine sunt oamenii de la coada pentru moaștele Sfintei Parascheva și ce-i aduce la Iași: „Avem nevoie să nu ne purtăm singuri poverile”
Parizer de porc tăiat felii
06:40
Parizer de porc pe etichetă, dar nu și la analizele de laborator: Cum a transformat o fabrică porcul în pui
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?