Artista își petrece vara pe litoral, pentru că are numeroase spectacole la care trebuie să fie prezentă. În vârstă de 67 de ani, Maria Dragomiroiu mărturisește că nu a mai făcut plajă de 20 de ani, chiar dacă merge des la mare. Ea spune că este o persoană pudică și nu își mai dorește să apară în costum de baie. Pe perioada verii, interpreta de muzică populară stă la un hotel din Eforie Nord.

„Stau la hotel, la etajul 6, văd marea de sus și mă simt bine, stau cu ușa deschisă la balcon, bate briza. Vin așa de obosită aici că îmi mai revin și eu și mă mai odihnesc. Eu nu mai fac plajă de ani de zile, de cel puțin 20 de ani. Sunt un om pudic. Unde să merg? Să ies la plajă unde nu e lume îmi trebuie timp, să iau mașina, să caut un loc… mergeam înainte spre Agigea, unde este o plajă sălbatică. Dar, în general, nu merg la plajă, punct!

Așa, prefer să stau în cameră, am toate condițiile. Sigur, nu trebuie să facă toată lumea ca mine. În plus, eu nu suport căldura și nu cred că aș putea rezista mult pe plajă. Ca să nu fiu chiar atât de albă, am stat la soare prin curte câte jumătate de oră în câteva reprize, printre treburile pe care le aveam de făcut”, spune Maria Dragomiroiu.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
maria-dragomiroiu-2-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„După ce că viitorul nu e roz și sunt atâtea probleme, să ceri 100 de lei doar pentru parcare…”

Deși are o situație financiară foarte bună, interpreta de muzică populară este uimită de prețurile de pe litoralul românesc din acest an.

„De la ziua mea nu am mai dormit decât 7-8 ore. Nu am avut când. Am venit la mare, dar am fost plecată mai mult. Așa arată viața unui artist. În weekend, am avut contract și am fost să cânt în altă parte. Vin, plec, viață de artist.

Cu prețurile la mare cred că s-a făcut o mare greșeală. După ce că viitorul nu e roz și sunt atâtea probleme, să ceri 100 de lei doar pentru parcare, cât am văzut, nu se poate! Sau că șezlongul este nu știu cât… Nu știu, ar trebui să existe un echilibru. Te mai uiți și în jurul țării tale, să vezi cum fac alții. Trebuie să fie omenește”, a declarat Maria Dragomiroiu, pentru Fanatik.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI