“Prin natura mea, mi-a plăcut să ajut oamenii. Când aveam vreo 15 sau 18 ani, am vrut să mă fac preot, să învăţ teologie, să ajut oamenii. Dar am ajuns la concluzia că nu am cum, pentru că, la catolici, preoţii nu au voie să se căsătorească, iar eu sunt un bărbat care apreciază foarte mult frumuseţea feminină, sub toate aspectele. Poate dacă eram în România în acei ani, m-aş fi făcut preot ortodox, căsătorit într-o bisericuţă, aveam cucoană preoteasă şi copii”, şi-a început Dragoş povestea. Cum acest vis se spulberase, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu a ales să se facă psiholog, dar a trecut prin peripeţii, în facultate: “Eram printre ultimii, nu era an în care să nu mă duc toamna, la restanţe! Locuiam pe lângă Cinema Lira, într-un bloc mai special, plin de rromi, oameni foarte veseli. Tot timpul erau pe stradă, venea şi manelistul Copilul Minune, cui îi ardea de şcoală? Şi dacă voiai, nu puteai să înveţi din cauza gălăgiei. După ce am absolvit facultatea, am plecat la Madrid, la Universidad de Alcala de Henares, ca să fac doctoratul în Psihiatrie şi Psihologie Medicală!”. Tot acolo avea să se şi îndrăgostească: “Am cunoscut în Spania o femeie extraordinară, care mi-a dăruit ultimii ani din viaţa ei”.
S-a recăsătorit luna trecută
Ea a murit imediat după ce l-a născut pe Ioan, fiul lui Dragoş, făcuse septicemie. Au fost momente foarte grele pentru el. “Mama mi-a propus să vin în Costa Rica, să locuiesc alături de ea, dar şi tata m-a invitat la el, în România. În momentul respectiv, am gândit că cel mai bine pentru fiul meu, dar şi pentru sufletul meu, era să mă întorc în Costa Rica!”. După doi ani de suferinţă, soarta i-a scos-o în cale pe Melissa, de profesie avocat, cu care s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni.