Artista și-a cunoscut soțul pe vremea când amândoi făceau parte din trupa Mandinga, ea solistă și Cornel trombonist. Afinitățile dintre ei au fost evidente încă de la început, iar legătura lor depășise de mult granițele prieteniei, protagoniștii îndrăgostindu-se fulgerător. Au preferat să fie discreți o bună perioadă. Iată că în prezent Elena Gheorghe nu se sfiește să vorbească despre debutul poveștii lor de dragoste. Surprinzător, dar nu Cornel a fost cel care a avut această inițiativă.
“Ne-am cunoscut în trupa Mandinga, eram colegi și foarte buni prieteni. Era cel mai bun prieten al meu și de acolo a plecat toată povestea. Eu am fost prima care am spus ce am simțit, deși era destul de riscant, știi cum e să treci de la o prietenie extraordinară la ceva mai mult, e la ghici, s-ar putea să ai noroc sau nu”, a declarat, pentru Libertatea, Elena Gheorghe.
S-a întâmplat de ziua ei
Artista își amintește că “l-a agățat” chiar de ziua ei, sătulă probabil de așteptare. Lucrurile erau deja clare, dar nerostite. “L-am surprins probabil că am fost prima care a pus punctul pe i. Și el voia să facă pasul acesta, numai că nu găsea momentul prielnic. Eu am făcut primul pas. S-a întâmplat de ziua mea, pe 30 iulie 2005”, a adăugat ea.
Vor să își mărească familia
Chiar dacă ea a fost motorul poveștii de dragoste, ulterior Cornel a fost cel care și-a dorit o familie oficială. “Cornel m-a cerut în căsătorie. Ne mai dorim un bebe, numai că așteptăm un pic ca Nicholas să mai crească. Îl așteptăm la școală, pentru că am înțeles că o dată cu școala încep și problemele, cu lecțiile și așa mai departe și vreau să fim relaxați. Cred că s-ar adapta foarte ușor situației , pentru că lui îi plac foarte mult copii și e genul de copil care pur și simplu dăruiește iubire, îți dă din jucăriile lui fără să spună ‹‹e a mea!›› Sau ‹‹dă-mi-o mai târziu!›› E foarte darnic din punctul ăsta de vedere”, ne-a spus Elena Gheorghe.
Foto: Dumitru Angelescu
Video: Robert Hanciarec
Citește și:
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!