Elena Merișoreanu, în conflict cu Maria Dragomiroiu din cauza unei discuții despre pensie: „Ea mă face mincinoasă. N-am niciun motiv să fiu invidioasă”

Comentează

Elena Merișoreanu și Maria Dragomiroiu sunt în conflict, cele două artiste de muzică populară nu vorbesc din cauza unei discuții de acum ceva vreme, despre pensie. Într-un interviu pentru Antena Stars, Elena Merișoreanu a explicat se s-a întâmplat de fapt, de ce nu mai are o relație bună cu colega ei de breaslă.

Elena Merișoreanu a făcut la un moment dat declarații despre pensia pe care ar lua-o lună de lună Maria Dragomiroiu. Ea a mai adăugat că artista nu se poate compara cu alți artiști care au zeci de ani în această industrie. Maria Dragomiroiu a făcut-o mincinoasă pe colega ei de breaslă, care acum a deschis din nou discuția.

„Nu am niciun motiv să fiu invidioasă pe ea din niciun punct de vedere. Eu sunt eu, ea e mare. Eu am tot ce îmi trebuie, nu îmi lipsește absolut nimic. Ea mă face mincinoasă, pentru că de ce am zis eu că ea are pensie mică. Eu am spus următorul lucru și asta se poate dovedi: Maria este o cântăreață mare, cântăreață bună, dar nu poate să se compare cu cei care au zeci de ani munciți într-un ansamblu profesionist.

Am muncit de copil. Eu de la 16 ani am semnat o condică, am plătit dările la stat pentru a avea o pensie omenească. Am cunoscut cândva o Maria Dragomiroiu, dar acum nu o mai cunosc”, a mărturisit Elena Merișoreanu pentru Antena Stars, conform Spynews.

Artista îi aduce și alte acuze Mariei Dragomiroiu. „L-a pus pe cumnatul ei de la Târgu Jiu să mă facă în fel și chip, că nu am glas. Nu trebuie să facă el departajarea. Eu am trecut prin multe comisii. Nu cred că ea are de ce să fie invidioasă pe mine, pentru că ea este mai tânără cu 5 ani decât mine. Pe ea a deranjat-o că de ce am spus că nu a fost angajată”, a adăugat folclorista.

Ce pensie are, de fapt, Maria Dragomiroiu

Într-un interviu de anul trecut de la PRO TV, Maria Dragomiroiu o cataloga drept mincinoasă, răutăcioasă și invidioasă pe Elena Merișoreanu. Invitată recent la 40 de întrebări, cu Denise Rifai, Maria Dragomiroiu și-a spus din nou punctul de vedere în privința scandalului, arătând că securea războiului încă nu a fost îngropată.

„Este Elena Merișoreanu invidioasă pe dumneavoastră?”, a fost întrebată artista. „Nu! Eu am spus că minte, minciuna este o boală! Sunt oameni care mint și în jurul acestei minciuni fabulează și fac o poveste. Îmi pare foarte rău, eu chiar am apreciat-o, a fost și la nuntă mea, mi-a pus mulți bani pe masă. De ce să fiu invidioasă, Doamne ferește. Nici ea nu are de ce. Mi-e și greu să spun mincinoasă, are o vârstă, e mai mare cu vreo opt ani, și mă jenez să spun asta”, a declarat Maria Dragomiroiu.

„Pot eu să trăiesc cu o pensie de 1.200 lei?”, a fost întrebarea Mariei Dragomiroiu care a stârnit o adevărată furtună în emisiunile TV. Artista a spus că acum primește lunar o pensie de 2.700 lei. „De la discuțiile cu pensia, m-a și înjurat lumea pe Facebook. Îi rog frumos să nu mă mai înjure că am trecut și eu de două mii de lei. Și cu indemnizația am făcut vreo 2.700 de lei. Dar un artist nu trăiește din asta. Eu și acum plătesc impozite și poate mulți dintre dumneavoastră primiți pensie”, a mai spus Maria Dragomiroiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește