Deşi postul are în palmares vedete care, aparent, stau la coadă pentru un format sezonier, mai-marii Antenei au făcut o nouă achiziţie pentru “Insula Iubirii”, un reality- show ce se va filma pe parcursul a trei săptămâni în exotica Thailandă.
Potrivit informaţiilor noastre, Radu Vâlcan ar fi cel desemnat la cârma noului format ce va arunca în sălbăticie mai multe cupluri a căror iubire va fi pusă la grea încercare.
Surse din trust susţin că nu actorul de telenevele a fost prima opţiune a producătorilor pentru această “misiune”, ci Liviu Vârciu, care se află în tratative cu Antena 1 de mai multă vreme.

Nu se urcă în avion nici mort

În momentul în care l-au abordat pe această temă au avut însă parte de o surpriză. “Nici nu a vrut să audă! Îi este frică să zboare şi nu concepe să se urce în avion, chiar dacă asta înseamnă să piardă un job de o asemenea anvergură”, ne-a povestit o sursă din preajma lui Vârciu.
Şi astfel, cu toate că îl aveau la îndemână pe Victor Slav, care aşteaptă nerăbdător să primească şi el un format, au preferat să-l aducă pe Radu Vâlcan, rămas şomer după ce trustul PRO şi-a închis “fabrica de telenovele”.
EXCLUSIV | De la PRO, direct pe «Insula Iubirii»! Liviu Vârciu i-a cedat locul lui Radu Vâlcan de frică

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.