Bruneta și-a întâlnit marea dragoste peste Ocean, s-a căsătorit și a devenit mamă de băiat în urmă cu 7 luni. În aceste condiții, Silvia Lăuneanu simte nevoia de un spațiu locativ mai generos, așa că împreună cu soțul ei, Sorin, a demarat căutările unui imobil în New York. Deși luaseră în calcul varianta achiziționării unei case și chiar au vizionat câteva, celor doi pare să le surâdă totuși ipostaza de chiriași, dar într-un apartament mai mare. În timp ce prețul unei case ajunge la 800.000 – 900.000 de dolari, chiria unui imobil este de câteva mii de dolari. Momentan, cei doi caută o locuință într-o zonă liniștită a metropolei și neapărat să exite un parc în apropiere.

silvia launeanu - party - botez (13)

“Casele sunt extraordinar de scumpe, dar și chiriile sunt mari la New York. Noi vrem fix pe malul râului Hudson cu vedere la Manhattan. Apartamentul pe care l-am vrut foarte mult avea chiria in jur de 4.000 de dolari și din păcate s-a dat”, ne-a povestit Silvia Lăuneanu.

Și-a asigurat situația financiară

Între timp, ea a reușit să își găsească un job bine plătit, pe care îl va începe anul viitor, când va termina concediul de maternitate. “O să predau vioară și voce la o școală de talente din Manhattan. Mă fac profesoară. Licența mea este recunoscută aici și e minunat. Pot să mai fac un master în cazul în care vreau să predau la colegii. Am terminat în România Conservatorul și sunt licențiată în vioară- solo”, a declarat, pentru Libertatea, Silvia Lăuneanu.

Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”
Recomandări
Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”

silvia de la vegas launeanu

Ea va filma în America și un videoclip, proiectul muzical fiind doar pentru țara natală.

Citește și:

EXCLUSIV/ “Fata cu vioara” a fost sabotată de vreme, așa că mai are de petrecut! Reface botezul!

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
După libertate și mașini, frații Tate au rămas și fără criptomonede. Anchetatorii au pus sechestru pe monede virtuale în valoare de 400.000 de dolari
Observatornews.ro
După libertate și mașini, frații Tate au rămas și fără criptomonede. Anchetatorii au pus sechestru pe monede virtuale în valoare de 400.000 de dolari
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Singurul cuvânt din vocabularul românesc care te poate ajuta la Fazan. Primele litere sunt ”tm”
FANATIK.RO
Singurul cuvânt din vocabularul românesc care te poate ajuta la Fazan. Primele litere sunt ”tm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
HOROSCOP
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?