EXCLUSIV/Fabuloasa poveste a Argentinei, moața din comuna Avram Iancu: Cântă la tulnic pentru șefi de state, crește găini și...dresează șoimi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
”Hai, Argentina!” Așa o cheamă șeful orchestrei pe scenă. Și din culise apare o femeie în straie populare. Între două vârste, cu privirea vie, spre jucăușă, Argentina duce în mâini unul dintre instrumentele muzicale bizare pentru mulți dintre noi - tulnicul. Ea este așadar tulnicăreasă.
Mândră moață din Avram Iancu, o comună situată parcă nu întâmplător între Parcul Apuseni și Roșia Montană. S-au spus și scris multe despre ea, dar nu destul și niciodată tot. Este o poveste în carne și oase, căreia îi plac poveștile. Crește 60 de găini, o vacă și câțiva purcei, dar a luat masa cu președinții mai multor state europene. În februarie, va lăsa puțin găinile, nu de alta dar e invitată în Marea Britanie, ca să cânte familiei regale.
Dar cum de o cheamă așa?
E un nume rar la noi, cu atât mai rar trebuie să fi fost și acum 60 de ani în comuna Avram Iancu din Alba. Tulnicăreasa a dezvăluit pentru Libertatea de unde până unde un așa prenume în creierii munților. “Păi nașul meu a studiat Medicina la Paris. El era prieten cu părinții mei. Acolo la Paris s-a împrietenit cu o tânără din Spania, pe care o chema Argentina. Ținea foarte mult la ea. Când a venit acasă, le-a zis părinților mei că dacă vor avea o fată, o botează el. Și uite că au avut, adică pe mine și mi-a dat acest nume”, povestește artista. Ochii îi zâmbesc tot timpul. Vorbește foarte clar și cumva explicativ, să se asigure că pricepi ce îți spune. Deformație profesională, întrucât toată viața a fost învățătoare. Acum are timp de concerte și e implicată în evenimentele organizate cu ocazia Centenarului, alături de naistul Nicolae Voiculeț și echipa lui. Cară după ea tulnicul ca pe o muzicuță. De altfel, nici nu e greu. E făcut dintr-o specie de brad de fulgeriș, care crește doar pe stâncă, după cum ne explică Argentina. Lasă cumva impresia că știe orice, dacă o întrebi.
“Avram Iancu e sufletul meu”
Argentina Floca este și președintele Societății “Avram Iancu” din comuna cu același nume. Crăișorul Munților face parte din viața ei, nu doar din istorie. Artista are cont de Facebook unde publică poezii cu și despre Avram Iancu sau diverse informații care să îi mențină vie amintirea. Cum ar fi: “Pentru ca se apropie ziua de naștere a marelui Crai Avram Iancu - se știe că s-a născut pe vremea cireșelor - vă mai postez ceva versuri. Nu multe, să nu vă plictisesc”, le spune ea prietenilor virtuali. Un amestec de umor cu seriozitate, ca de pedagod adevărat. “Pot să vorbesc despre Avram Iancu fără să mă opresc. El este sufletul meu”, ne asigură ea. Pensionară acum, după o viață în slujba școlii din comună, Argentina are cu ce să își umple timpul. În primul rând, are o gospodărie în toată regula, cu 60 de găini, porci și o văcuță, care îi dă lapte.
Laptele e apoi transformat în unt și caș – toate bio, precizează ea. Când nu se ocupă de muzică, are și un loc de muncă cu totul special. Lucrează la un club sportiv unde..cine ar fi crezut? dresează șoimi. Ba chiar și ciori. Una are clopoțel la gât! “Este un club numit Dragon, unde eu lucrez cu păsările. Cu păsări de pradă în general, șoimi sau ulii. Le înțeleg limbajul, nu am cum să explic asta. E o tactică prin care determin pasărea să facă ce vreau eu. Sunt coduri..De exemplu, la noi aici sunt ciori. Și eu le fac să plece de la găinile mele, pentru că vin și le mănâncă grâul. Am un sunet cu care le gonesc. La șoimi știu cum să îi fac să aducă pasărea fără să o mănânce. Ei o prind și mi-o aduc mie, dar nu gustă din ea!”, mai spune tulnicăreasa.
Tulnicul e mai vechi și decât dacii
Revenind la instrumentul pe care l-a dus în fața întregii Europe, Argentina ne spune că tulnicul chiar este, așa cum se tot spune, foarte vechi. Mai vechi decât dacii. “Eu m-am documentat, am citit că ar fi încă de la traci. Că ar avea o istorie de cinci mii de ani. E mai vechi decât naiul, i-am spus și maestrului Nicolae Voiculeț!”, râde ea încântată de supremația instrumentului ei. Momentul artistic creat de Argentina este cu totul special. Tubul de brad scoate un sunet care îți încălzește inima. Pe vremuri, era folosit în sate în scop practic – chema oamenii la diverse adunări. “Și acum vara folosim tulnicul ca să ne adunăm să strângem fânul”, spune ea.
Dar s-a plimbat ceva cu el. Elveția, Germania, Franța. Este invitată, ea și colegele tulnicărese, în multe țări. A stat o săptămână în Franța și a luat masa și cu președintele Francois Mitterand. Regretul ei este că n-a apucat să vadă tot Luvrul, ci doar o parte! Am întrebat-o dacă a stat la coadă, iar răspunsul e savuros: “păi nu, că am fost invitată puțin oficial”. Acum este cooptată de Nicolae Voiculeț în evenimentele organizate cu ocazia Centenarului, România 100. Va merge cu el și echipa lui într-o sută de sate românești. Iar în februarie, lasă din nou gospodăria pe mâna băieților și merge în Marea Britanie, fiind invitată de Casa Regală. Zice că după asta poate să și moară. Cumva că …de pe lista ei lipsea regina Angliei!
Instrumentul pare scump, dar nu e
Mai sunt meșteri care creează tulnice, dacă există cerere. Costă 300 de lei unul. Am întrebat-o dacă mai e interes printre tinere pentru această tradiție și spune că da. “Am și câteva studente, dar și eleve din clasele a patra până într-a opta. Am găsit cum să le stimulez. Le-am zis că au ocazia să vadă țara, să vadă atâtea locuri frumoase…Și ideea că pot ieși din sat să se plimbe, să cunoască, le-a atras. Așa că am pe cine să învăț. Nu este greu, dar e o tactică. Sau poate un dar de la Dumnezeu”, mai povestește Argentina.
Tulnicul se face din anumite specii de brad care cresc departe de apă. Ulterior, el trebuie udat pentru a scoate acele sunete unice. Pe vremuri, ciobanii îl udau cu zer. Argentina admite că zerul e într-adevăr mai bun decât apa!
Are grijă de tulnic așa cum are de animalele ei, de copii, de șoimi, de tradiții, de tinerele care vin din urmă, de amintirea lui Avram Iancu. Nu ne lasă nici pe noi să îl uităm. Că ar însemna să uităm și de ea, de sufletul ei…Ne-a spus și o poezie:„Se face noapte-n Apuseni / Se duce luna să se culce/ Mai umbla Iancu prin Poieni / Să aibă moții somnul dulce!”
