Fiica lui Cornel Palade a trecut prin momente cumplite: „Am fost dată afară pe străzi”. Ce s-a întâmplat cu Ada

Comentează

Ada, fiica lui Cornel Palade, a postat un mesaj dureros pe una dintre rețelele de socializare. Tânăra a plecat din România în urmă cu trei ani și acum povestește cum a ajuns să fie dată afară, pe străzi.

În urmă cu aproximativ 3 ani, Ada Palade părăsea țara natală pentru a se muta în Anglia alături de mai mulți prieteni. Fiica actorului a povestit pe contul său de Facebook prin ce momente grele a trecut în tot acest timp.

„Am plecat din România în urmă cu aproape trei ani. Mi-am lăsat familia pentru visul meu, gândindu-mă că o să am prieteni adevărați și cei mai buni, o persoană drăguță care să fie lângă mine, să mă susțină. Mă gândeam că acești oameni credeau în mine, că mă iubeau, că-și doreau să fiu fericită, dar se pare că cel mai important lucru pentru ei a fost chiria”, a scris fata lui Cornel Palade pe Facebook.

Ada a avut încredere în prietenii ei, iar aceștia au dezamăgit-o profund. Artista a răbufnit și și-a spus toate nemulțumirile într-un mesaj dur pe rețelele de socializare. Ea a decis să părăsească România pentru a încerca să aibă o carieră în altă țară, iar părinții ei au susținut-o necondiționat.

„Îmi iubeam viața lângă tipii ăștia, crezând în ei, dar ei tot m-au dărâmat. Șase luni după ce m-am întors la Londra am fost dată afară pe străzi, am întrebat o persoană în care am crezut și am greșit din nou. Am fost dată afară pe străzi din nou pentru niciun alt motiv mai bun. Mi-am lăsat în spate familia și țara mea din cauza mentalității, sexismului misogin și adevărului că nu pot lucra într-un mediu unde prostia și prostituția sunt puse drept o imagine a muncii, iar eu nu sunt asta”, a mai scris tânăra, relatează Spynews.

„Am fost agresată în mijlocul străzii de un șofer de autobuz”

Fiica lui Cornel Palade a amintit și de episodul neplăcut din 2013, când un șofer de autobuz a agresat-o verbal și fizic. Scandalul pornise după ce tânăra l-a claxonat pe șoferul de autobuz.

„Am plecat pentru că am văzut cum tatăl meu era disprețuit. M-am chinuit în țară încă din copilărie. (...) Mi s-au întâmplat lucruri rele. Am avut încredere în oameni și în promisiuni de la oameni falși care m-au mințit că ei cred în talentul meu doar pentru câștig personal. Am fost agresată în mijlocul străzii de un șofer de autobuz și nimeni nu a făcut nimic”, a continuat Ada.

FOTO: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
14:10
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o afacere care transformă comentariile de pe internet în vânzări
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește