În emisiune, diva este filmată în timp ce își caută rochie de mireasă, iar la un moment dat șochează audiența cu cererile ei extravagante pentru noaptea nunții. Mariah i-a cerut celui care se ocupă de organizarea nunții că deși își dorește o nuntă modestă, ar vrea să-i aducă la ceremonie, tigrii albi , elefanți albinoși și mulți căței, ca să aibă o adevărată Arca lui Noe.

mariah

Văzând reacția celor din jur, artista a lăsat de înțeles că de fapt cererea ei ar fi o glumă cererea ei, însă nu ar fi exclus totuși ca aceste extravaganțe să aibă loc, având în vedere că artista și-a făcut deja un renume în astfel de pretenții exagerate. Mariah când merge cu avionul, cumpără toate biletele pentru a nu fi deranjată de ceilalți pasageri, iar în timpul concertelor cere organizatorilor un valet care să îi arunce guma, un purificator de aer și să aibă camera plină de animale.

James Packer și Mariah Carey au mai fost căsătoriți amândoi de câte două ori. Primul soț al artistei a fost Tommy Mottola, boss-ul Sony Music, iar al doilea, actorul Nick Cannon, cu care are doi gemeni, Moroccan și Monroe, în vârstă de cinci ani, și cu care se află încă în divorț.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.