Paul Seling, fratele celebrei cântărețe de muzică ușoară Paula Seling, a luat la țintă fațada Muzelului de Mineralogie ”Victor Gorduza” din Baia Mare, pe care a umplut-o cu post-it-uri de culoare roz.

post-it muzeu

După ce a împodobit literele de la intrarea în instituție, Paul Seling a postat câteva fotografii cu ”opera”, pe contul său de Facebook. ”E doar o reprezentare naivă a ceea ce mi se întâmplă”, i-a răspuns el unui prieten care l-a întrebat cine a făcut respectiva ispravă. ”O adevărată operă de harţă”, a comentat un alt amic al lui Paul.

Reprezentanţii Muzeului de Mineralogie au confirmat incidentul, dar s-au ferit să dea prea multe detalii. ”Mi s-a spus că în dimineaţa zilei de duminică, 29 mai, a avut loc un incident la noi la muzeu. Paznicii spun că au alertat Poliţia şi un echipaj care se afla în zonă s-a deplasat de urgenţă şi chiar l-a ridicat pe autor. Atât pot să vă spun”, a precizat Ioan Denuţ, managerul Muzeului de Mineralogie ”Victor Gorduza”, citat de Vocea Transilvaniei.

Amendat pentru distrugere

Paul Seling a fost prins, la începutul lunii acesteia, în timp ce încerca să vandalizeze, folosind vopsea de culoare galbenă, sediul unui magazin situat pe bulevardul București din Baia Mare. Fratele cântăreței a vandalizat și sediul Uniunii Artiștilor Plastici și a comis și alte acte de distrugeri de-a rândul anilor. De altfel, el s-a şi ”lăudat” cu faptele lui pe Facebook, postând imagini cu clădirile murdărite de vopsea. El a fost amendat cu suma de 300 de lei de către polițiștii locali, iar cei de la Poliția municipiului Baia Mare îl cercetează acum pentru acte de distrugere.

Imedia după acel incident, Paula Seling a reacționat și a oferit explicații. Ea a mărturisit, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că Paul, absolvent de Arhitectură, este grav bolnav.

Citește și: Fratele Paulei Seling, cercetat pentru distrugere. Cum s-a ajuns aici | FOTO

Citește și: Prima reacţie a Paulei Seling, după ce fratele ei a fost acuzat de vandalism: „Are două tumori cerebrale”

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Playtech.ro
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
Știrileprotv.ro
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)